Orașul Sărmașu face un nou pas important în direcția modernizării infrastructurii, odată cu semnarea contractului de finanțare europeană pentru dezvoltarea unui sistem de transport public modern, bazat pe autobuze electrice.
Proiectul, finanțat în proporție de 98% din fonduri europene nerambursabile, vizează îmbunătățirea mobilității urbane și regionale, fiind unul așteptat de mult timp de comunitate. Valoarea totală a investiției se ridică la 10.434.615,52 lei, dintre care peste 9,8 milioane de lei provin din fonduri europene.

„La Sărmașel Gară, pe amplasamentul fostei mori, clădirea existentă va fi demolată, urmând să fie construită o autobază modernă destinată autobuzelor electrice. Proiectul include, de asemenea, achiziția unei flote de autobuze electrice și implementarea unui sistem de transport public comun care va deservi orașul Sărmașu, satele aparținătoare, precum și localitățile Miheșu de Câmpie și Răzoare. Autoritățile locale își exprimă intenția de a extinde acest sistem, în viitor, către Cămărașu, Cătina, Budești și Sâmpetru de Câmpie”, a transmis primarul oraşului, Valer Botezan.

Termenul de finalizare a proiectului este anul 2029. Reprezentanții administrației locale subliniază că investiția depășește componenta strict infrastructurală, având un impact direct asupra calității vieții locuitorilor: acces mai facil la servicii medicale, deplasări mai sigure și condiții civilizate de transport pentru cetățeni.

Autoritățile au transmis mulțumiri consultanților implicați în atragerea fondurilor europene, precum și echipei Primăriei Orașului Sărmașu, pentru profesionalismul și dedicarea care au făcut posibilă implementarea acestui proiect. Chiar și într-un context economic dificil, administrația locală afirmă că va continua să atragă finanțări europene și să transforme angajamentele asumate în proiecte concrete pentru comunitate.

Citeşte şi:

