Municipiul Târgu Mureș a semnat un nou contract de finanțare pentru creșterea eficienței energetice a trei blocuri de locuințe, investiția depășind 2 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile. Proiectul vizează aproape 130 de apartamente și este realizat în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru 2021–2027”.
Semnatar al Convenției Primarilor, Municipiul Târgu Mureș și-a asumat reducerea emisiilor de dioxid de carbon, iar creșterea ratei renovărilor energetice ale clădirilor reprezintă un pas esențial în acest demers, în condițiile în care sectorul imobiliar este un important generator de gaze cu efect de seră.
Proiectul „Lucrări de creștere a performanțelor energetice la blocuri de locuințe din Municipiul Târgu Mureș – B-dul 1 Decembrie 235, Str. Gheorghe Doja 179A și Str. Petru Dobra 32-34” este finanțat prin PR Centru 2021–2027, Prioritatea 3 „O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.1 „Eficiență energetică în clădiri rezidențiale”. Valoarea totală a proiectului este de 12.212.788,72 lei, din care 10.074.298,14 lei provin din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR). Termenul de finalizare este ianuarie 2028.
„Cererea mondială de energie este în continuă creștere, iar România nu face excepție. În același timp rezervele cunoscute de combustibili fosili scad și prețul energiei crește. Schimbările climatice, accelerate de consumul de combustibili fosili, sunt o realitate cu care ne confruntăm zilnic. Este o realitate complexă la care comunitățile și indivizii trebuie să se adapteze, căreia trebuie să-i facă față din punct de vedere economic, social și de protecție a mediului. Eficientizarea energetică a fondului construit, cu accent pe imobilele construite înainte de 1990 este, de aceea, foarte importantă.
În cadrul PR Centru 2021 – 2027, avem alocate în acest scop peste 92 de milioane de euro pentru clădiri publice și rezidențiale. Avem semnate 12 contracte pentru eficientizarea energetică pentru clădiri rezidențiale în valoare totală de peste 126 de milioane de lei, adică peste 25 milioane de euro. Contractul semnat acum, va aduce benefici complexe: pentru proprietarii și locatarii celor trei blocuri reducerea facturilor concomitent cu creșterea confortului, iar pentru comunitate ameliorarea aspectului urban și reducerea poluării”, a declarat Simion Crețu, directorul general al ADR Centru.
Intervențiile vizează 128 de gospodării din cele trei imobile, unde evaluările energetice au indicat consumuri ridicate și dificultăți în menținerea confortului termic pe timp de iarnă, ceea ce generează facturi mari și condiții de locuire precare.
Lucrările includ izolarea termică a fațadelor, hidroizolarea teraselor, închiderea balcoanelor cu tâmplărie termoizolantă, înlocuirea tâmplăriei exterioare, modernizarea instalațiilor de iluminat cu corpuri LED și senzori de prezență, precum și instalarea de panouri solare fotovoltaice de minimum 1 kW pentru fiecare clădire.
Sunt prevăzute și măsuri auxiliare: montarea paratrăsnetelor, repararea trotuarelor de protecție pentru prevenirea infiltrațiilor, demontarea și remontarea echipamentelor de pe fațade, repararea elementelor degradate, înlocuirea lifturilor și facilități pentru persoane cu dizabilități prin elevatoare mobile.
Beneficiarii direcți sunt proprietarii și locatarii celor 128 de apartamente, care vor avea costuri mai mici la întreținere și un confort termic sporit. Întreaga comunitate va beneficia de îmbunătățirea aspectului urban și reducerea poluării.
La finalul investiției, consumul de energie primară va scădea de la 1.159,40 kwh/mp/an la 371,39 kwh/mp/an, iar emisiile de gaze cu efect de seră de la 187,19 kgCO₂/mp/an la 51,68 kgCO₂/mp/an.
Andrei Roman
citește și

