O ieșire obișnuită la teatru s-a transformat, în doar câteva clipe, într-o intervenție contracronometru, care avea să pună la încercare calmul, pregătirea și dorința sinceră de a ajuta a unui tânăr voluntar din Mureș. Incidentul a avut loc luni seara, în timp ce Mihály Krisztián se îndrepta spre stația de autobuz. Voluntarul a fost martorul unui moment dramatic, când un bărbat în vârstă s-a prăbușit brusc chiar în fața sa. Fără să ezite, acesta a intervenit imediat. Cu sprijinul aparținătorilor, pacientul a fost așezat pe o bancă, iar la scurt timp a fost apelat numărul unic de urgență 112.

Inițial, bărbatul era conștient și putea comunica, însă starea sa s-a degradat rapid. Mihály Krisztián a rămas permanent în legătură cu dispeceratul, oferind informații actualizate despre evoluția pacientului. În scurt timp, respirația a devenit agonizantă, un semn clar al agravării stării medicale. Cu ajutorul unui alt cetățean, pacientul a fost așezat la sol. La scurt timp, acesta a intrat în stop cardio-respirator. Voluntarul a recunoscut imediat gravitatea situației, a informat medicul coordonator și dispecerul 112, apoi a început fără întârziere manevrele de resuscitare.

Compresiile toracice au fost efectuate continuu, fiecare secundă fiind vitală. Eforturile au dat rezultate. Pacientul a fost readus din stop, pulsul devenind din nou prezent. Odată cu sosirea echipajelor de intervenție, manevrele au continuat într-un efort comun. Bărbatul a fost stabilizat și transportat de urgență la spital. Mihály Krisztián este voluntar în cadrul programului „Salvator din Pasiune” al ISU Mureș din anul 2023 și efectuează gărzi pe ambulanțele SMURD începând cu 1 iunie 2024. Intervenția sa demonstrează, încă o dată, importanța pregătirii temeinice, a spiritului civic și a implicării voluntarilor care aleg să acționeze prompt, chiar și în afara orelor de serviciu.

Diana Căburean