ASA Târgu Mureș se află, începând cu data de 3 februarie, în Antalya, unde efectuează stagiul de pregătire de iarnă până pe 13 februarie. Cantonamentul din Turcia include antrenamente intense și mai multe jocuri de verificare, menite să consolideze relațiile de joc înaintea reluării competițiilor oficiale.
Miercuri, 11 februarie, formația mureșeană a disputat cel de-al treilea meci amical al stagiului, întâlnind echipa Lokomotiv Tashkent, nou-promovată în prima ligă din Uzbekistan.
Partida s-a încheiat cu victoria formației din Uzbekistan, scor 3-2. Pentru ASA Târgu Mureș au marcat Okan și Măgerușan.
Stagiul de pregătire din Antalya reprezintă o etapă importantă în programul echipei, staff-ul tehnic urmărind omogenizarea lotului și punerea la punct a detaliilor tactice înaintea reluării sezonului competițional.
(Foto: FC ASA Târgu Mureș)
Sorin Crăciun
Citește și

