Adrian Armand Giurgea
România intră în „junk”. Cel puţin asta spun o serie de economişti potrivit cărora „intrarea” nu este decât o confirmare a unei existenţe multianuale în zona „gunoiului” economic european. Pentru că România nu mai prea produce. Pentru că România a trecut de la lohn-ul anilor 90 la lâncezeala virtuală de tip tik-tok. Aproape tot al doilea român este astăzi tik-toker. Am putea schimba sintagma „românul s-a născut poet” cu alta, gen „românul s-a născut tik-toker”.
Şi miştocar, pe deasupra. Atât de miştocar că face mişto de propria-i persoană şi, mai rău, de viitorul copiilor lui. Pentru că românul, iar în categoria asta includ toate neamurile care locuiesc în acest spaţiu multietnic, nu mai face haz de necaz, ci a ajuns să facă din necaz haz… Iar dacă România intră în „junk” românul va face chef. Putea să nu intre nicăieri, iar atunci mai era vreun motiv de veselie? Nu! Dar dacă intrăm în „junk” putem să ne distrăm. Pe banii noştri.
Că, deh, turcul plăteşte”, nu-i aşa?! Mai precis, intrarea în zona „tik-tok” a adus cu sine pălăvrăgeala patriotardă fără pic de substanţă în realitatea imediată. Suntem din nou patrioţi de ocazie, mâniaţi nevoie mare că ni se întâmplă una sau alta, când, de fapt, fie-mi permisă expresia, „ni le întâmplăm singuri”… Da, fără discernământ, fără resentimente, fără scrupule. Ne autoflagelăm în văzul tuturor, ne plângem de milă, dar continuăm să ne punem sare pe rană.
Ca şi cum masochismul acesta ar fi singura noastră scăpare. Iar pentru a ne lăuda că ne e bine cândva, astăzi ne aşteptăm să intrăm în „junk”, deşi, contabiliceşte, suntem de multă vreme în noroi. Nu din vremea lui Ciolacu-Ciucă. Suntem în „gunoi” de când am acceptat turnătorii la butoane şi „săgeţile partidului” să preia averea gestionată până în 1989 de oamenii lui ceauşescu. Ne-a plăcut aşa. Pentru că visând la libertate, a fost mai bine decât trăind libertatea pur şi simplu. Iar aceşti „barbari care ne conduc” mimează perfect grija de neam, aşa cum neamul însuşi mimează grija de ţară.
Neamul e ca un măr astăzi, parazitat de vierme încă de pe vremea când era în floare. Parşiv şi cu tupeu, viermele, aka politrucul român, a promis că va face bine biata ţărişoară, că va da totul pentru „propăşirea neamului”, aşteptând să se închidă floarea pentru a se putea înfrupta liniştit din măr… Da, şi aşa frumosul nostru măr a ajuns să intre în „junk”. Din pricina politrucilor şi nu din cauza poporului. Din cauza viermelui care astăzi scoate capul la lumină şi strigă încercând să găsească un acar păun care să-l ajute să se transforme în fluture pentru ca, mai apoi, în primăvară, să paraziteze o altă floare.
Oare când va veni însă o nouă primăvară? E greu de prezis, pentru că deocamdată, dacă priveşti în jur, e invazie de viermi, care mai de care mai ameninţător şi mai plin de bale, în aşteptarea unui moment prielnic care să îi permită să se transforme în fluture… Şi-n tot acest timp, poporul este scos la înaintare. E pus să se antreneze pe margine. E întărâtat. Într-un fel, i se face sucă, pentru ca, la nevoie, să reacţioneze violent. Fără ca nimeni să nu poată fi făcut vinovat. Ultimul exemplu? Atacul la CCR. De fapt, un atac direct şi fără menajamente, la Constituţie. Căci, în timp ce toţi viermii vor repede un fluture, viaţa îşi are propriul curs şi ritm. Viermele ar vrea în măr, dar se sufocă, aşa că iese la lumină.
Nerăbdător. Iar politrucul este el însuşi nerăbdător să bifeze o victorie. Deşi nu e în război decât cu propriile neputinţe. Şi, tot mai des, cu propriul popor. Pe care îl analizează şi îl serveşte în funcţie de „percepţii”. Aşa premierul Bolojan, ne spunea deunăzi că „poporul are percepţia că sunt nişte nedreptăţi”. Aşa o fi. Însă nu are certitudinea că e aşa! Sunt nişte percepţii pe care i le hrăneşte politicul pentru a câştiga voturi. Cum a fost cu întregul PNRR, de la anunţarea lui şi până se va fi încheiat. Căci ţara şi poporul aveau nevoie de redresare, de rezilienţă şi reconstrucţie, iar politrucii negociaseră bani, spre exemplu, pentru muzee ale fotografiei sau pentru alte asemenea năzbâtii.
Şi, în contul lor, cei de la USR şi REPER, erau în aceeaşi oală pe atunci, cu tot cu unii penelişti care astăzi se declară un fel de salvatori de ţară, şi-l au în frunte pe Ilie Bolojan, s-au angajat să taie orice, inclusiv bunăstarea românilor, fără să ţină seama nici de Constituţia României şi nici de legile europene! Puteau să se angajeze inclusiv că vor scoate ţara la mezat, nu-i aşa?! Pentru că erau la putere! Nu au făcut-o explicit, dar au manipulat lună după lună conştiinţa publică, pentru a putea rămâne la Putere. Aceiaşi oameni. Aceleaşi familii. Aceleaşi obiceiuri. Incompatibili.
În conflicte de interese. Penali curaţi sau curăţaţi cu atenţie de ei şi ai lor, punând mereu în cătarea puştii poporului instituţii precum Avocatul Poporului, Justiţia sau Poliţia, când de fapt, principalii vinovaţi pentru tot ceea ce ni se întâmplă sunt ei! Ei au făcut legile! Ei au semnat angajamente! Ei ne-au umplut de datorii! Ei şi-au asumat în numele poporului că vor „reforma” România astfel încât, în final, nimeni să nu-i mai poată trage la răspundere! Să nu se mai teamă de nimeni! Să fie singuri pe terenul de joc. Ei, cei care centrează, ei cei ce dau cu capul. În faţa unui popor alienat.
Disperat că nu mai reuşeşte să se înţeleagă pe sine. Dezrădăcinat. Fără speranţă. Pierdut între suveranismul patriotard şi globalismul dezlănţuit. În primul, dacă intri, rămâi prizonier, în vreme ce, în al doilea rişti să te pierzi fără vreo şansă de a te regăsi vreodată. Un globalism sălbatic, expresia libertăţii, în faţa unui suveranism aplatizant, alienant, guvernat de frica de a fi tu însuţi. Paradoxal, nu-i aşa?! Şi-n tot acest tablou, singurul fără griji rămâne viermele.
Pentru că el nu intră în „percepţia” publică. El se retrage puţin în măr pentru a ieşi la momentul oportun înapoi, la lumină. Proaspăt ras şi frezat, fluturaş gingaş şi promiţător. Căci, nu-i aşa?!-, el nu are vreo vină, e proaspăt şi alunecos, gata să arate tuturor calea spre rezilienţă şi redresare… Pentru că noi, cei mulţi, suntem gata să o facem. Călcând pe cadavrele celor pe care ne-am supărat. Pentru că nu am reuşit să fim ca ei. În locul lor. Dar hipnotizaţi de măiestria viermelui de a se redefini.
Citește și