Transportul periurban mai accesibil, investiţiile aflate sub semnul incertitudinii şi posibilele reduceri de personal din administraţia locală sunt principalele teme care preocupă, în această perioadă, autorităţile din Sângeorgiu de Mureş. Într-un context economic dificil şi în aşteptarea deciziilor guvernamentale privind finanţările şi reorganizarea administraţiei, conducerea locală încearcă să menţină funcţionale serviciile publice şi proiectele aflate în derulare.

Într-un interviu acordat publicaţiei Cuvântul liber, primarul comunei, Sófalvi Szabolcs, a vorbit despre impactul reducerii tarifelor la transportul public, despre avantajele pentru locuitorii care fac zilnic naveta la Târgu Mureş, dar şi despre provocările legate de măsurile de austeritate, creşterea impozitelor şi posibila diminuare a personalului din primărie, în condiţiile unui volum tot mai mare de activitate şi a peste 50 de proiecte în derulare.

Cum funcţionează, în prezent, transportul periurban pentru locuitorii din Sângeorgiu de Mureş?

– Transportul merge foarte bine. Din relatările oamenilor, aceştia se bucură foarte mult, mai ales pentru că, faţă de 7 lei cât a fost biletul, acum este doar 4 lei. Pentru cei care au copii sau pentru familiile cu mai mulţi membri, acest lucru contează foarte mult. Transportul public este foarte solicitat în Sângeorgiu de Mureş, iar ceea ce mă bucură este că multe persoane care lucrează în oraş, în Târgu Mureş, spun că reducerea de aproape 50% a costurilor contează foarte mult atunci când doi membri ai familiei folosesc transportul.

Cum apreciaţi calitatea serviciilor oferite?

– Sunt mulţumit pentru că sunt autobuze sigure, moderne, iar programul anunţat este respectat foarte bine. Mai apar întârzieri sau mici modificări atunci când, în Târgu Mureş, cum este şi astăzi, se lucrează în centru şi apar aglomeraţii.

Ce facilităţi există pentru anumite categorii de persoane?

– Se bucură de transport elevii şi studenţii, care au gratuitate, dar şi pensionarii. Un alt aspect important este abonamentul. Un abonament pentru linia 5 costă 140 de lei pe lună, ceea ce este un preţ foarte bun. În plus, acesta nu este valabil doar între Sângeorgiu de Mureş şi Târgu Mureş, ci poate fi folosit pe toate autobuzele din Târgu Mureş şi inclusiv în zona metropolitană, către localităţile membre care au introdus transport public: Livezeni, Sâncraiu de Mureş, Corunca şi altele. Practic, transportul este mult mai bun şi mai ieftin.

Există şi probleme care trebuie rezolvate?

– A rămas un singur impediment. Vechiul transportator trebuia să continue, cel puţin o perioadă, transportul către satul Tofalău şi către Cotuş, până la finalizarea demersurilor legale, dar a întrerupt acest serviciu. Am notificat Consiliul Judeţean, care are contract cu operatorul privat, pentru a-i solicita să nu întrerupă transportul.

Ce soluţii aveţi pentru locuitorii din satele aparţinătoare?

– Între timp, am început organizarea transportului public pentru satele aparţinătoare, Tofalău şi Cotuş, cu microbuze, prin Transport Local. Procedura durează câteva săptămâni, deoarece trebuie achiziţionate microbuze şi obţinute licenţele pentru aceste rute. Dacă operatorul privat nu reia transportul, Transport Local va demara serviciul şi pe aceste trasee.

Aţi participat recent la o întâlnire la Bucureşti cu premierul şi membrii Guvernului. Care sunt principalele concluzii?

– Am considerat important să particip, pentru că dialogul direct contează cel mai mult. Am dorit să aflăm direct de la premier ce măsuri au fost luate sau urmează să fie luate. Uneori, când discutăm cu ministerele, ni se spune că deciziile se iau la nivelul Guvernului, de aceea am mers acolo pentru clarificări.

Întâlnirea a fost eficientă, pentru că am putut adresa întrebări concrete şi am primit şi răspunsuri concrete, chiar dacă nu sunt întotdeauna pe placul nostru sau al locuitorilor.

Un subiect important este creşterea impozitelor. Ce explicaţii aţi primit?

– Ni s-a spus că impozitele trebuiau actualizate de mai mulţi ani şi că, în România, veniturile din taxe locale reprezintă aproximativ 0,5% din PIB, faţă de 1,5% în alte ţări europene. În contextul unei situaţii economice dificile, Guvernul caută surse suplimentare de venit. Am ridicat însă problema nivelului salariilor şi pensiilor, care nu sunt la nivel european. Răspunsul a fost că situaţia economică a ţării este una precară şi că toate sursele de venit trebuie analizate.

A existat o nemulţumire legată de modul în care au fost luate aceste decizii?

– Da. Am întrebat de ce nu a existat o consultare mai amplă şi de ce nu s-a lăsat o marjă de ajustare pentru autorităţile locale, în funcţie de gradul de suportabilitate al populaţiei. Ni s-a răspuns că nu s-au dorit diferenţe între localităţi, dar am înţeles că acum se analizează posibilitatea de a permite o anumită flexibilitate.

Am ridicat şi problema eliminării unor facilităţi pentru persoanele cu handicap. În cazul nostru, sunt aproximativ 35 de astfel de persoane, iar eliminarea facilităţilor nu aduce un venit semnificativ la buget, dar are un impact social.

Ce se va întâmpla cu investiţiile aflate în derulare?

– Ni s-a spus că proiectele vor fi prioritizate în funcţie de stadiul de realizare. Cele aflate într-un stadiu avansat vor primi finanţare pentru finalizare, iar pentru celelalte se vor căuta soluţii alternative. Este important să ştim clar pe ce fonduri ne putem baza, pentru că în prezent nu există încă bugetul naţional.

Am primit asigurări că, în câteva săptămâni, va fi publicată o listă clară cu proiectele care continuă şi cu sumele alocate, pentru a putea avea o planificare pe termen mediu.

Un alt subiect sensibil este reorganizarea administraţiei locale. Cum vedeţi această măsură?

– Nu spunem că nu este nevoie de eficientizare, dar problema este că nu s-a făcut o analiză reală a volumului de muncă. Sângeorgiu de Mureş este lângă Târgu Mureş şi are un volum foarte mare de activitate: investiţii, construcţii, autorizaţii. Emiterea a sute de autorizaţii pe an nu se compară cu situaţia unei localităţi aflate la distanţă mare de municipiu.

Reducerea generală cu 30% a posturilor nu este corectă. Dacă la noi pleacă una sau două persoane din departamente-cheie, apar probleme serioase. De exemplu, la stare civilă sau la urbanism, activitatea ar putea fi blocată sau întârziată luni de zile.

Ce răspuns aţi primit din partea Guvernului pe această temă?

– Ni s-a spus că, dacă s-ar face o analiză individuală pentru fiecare localitate, reorganizarea ar dura foarte mult. Totuşi, consider că se putea solicita rapid informaţii despre volumul de activitate şi despre proiectele în derulare.

Am aflat că săptămâna viitoare va fi emisă o ordonanţă de urgenţă privind aceste restructurări.

Care este, în acest moment, principala preocupare a administraţiei locale?

– Pentru noi, este important să ştim dacă vom avea resursele şi personalul necesar pentru a duce mai departe cele aproximativ 50 de proiecte pe care le avem în derulare.

Interviu realizat de Sanda Vițelar

Citește și