Pasionații de minifotbal au ocazia de a descoperi din tainele performanței sportive direct de la unul dintre cei mai titrați antrenori români. Virgil Bejenaru va susține vineri, 20 februarie, de la ora 17:00, un curs practic dedicat antrenorilor și iubitorilor acestui sport.
Evenimentul va avea loc la baza sportivă ACS Academica Transilvania Tîrgu-Mureș, din Târgu Mureș, și se adresează atât celor care conduc echipe de pe margine, cât și celor pasionați de minifotbal, indiferent de județul din care provin.
Antrenorul care a dus România pe locul 1 mondial și a câștigat în 2025 Liga Campionilor la minifotbal alături de Fotbal Club Nova Vita va împărtăși participanților strategii aplicate la cel mai înalt nivel, detalii tactice și elemente care fac diferența între un jucător bun și unul campion.
Cursul va avea un caracter exclusiv practic, organizatorii recomandând participanților să vină echipați pentru joc, pentru a putea lua parte activ la antrenament. Înscrierile se fac online, prin completarea formularului pus la dispoziție de organizatori.
Evenimentul reprezintă o oportunitate rară de a învăța direct de la un antrenor care a scris istorie în minifotbalul românesc și internațional.
Înscrie-te aici – https://forms.gle/31PgsJ97sbN9AHPi7
(Sursa foto: Asociația Județeană de Minifotbal Mureș)
Sorin Crăciun
Citește și,

