de Mugurel Puşcaş
Adie blând zefirul dor de verde,
E semn de primăvară pe alei,
La orizonturi iarna-ncet se pierde,
Fulgii s-au deghizat în ghiocei.
Plăpânzii soli sunt vestitorii vieţii,
Ai primenirii în vernal decor,
Răsar pe câmp sub raza dimineţii,
Plăntuţe delicate, alb ciopor.
Aştept să înflorească, să descopăr,
Primăvăriţa mea din pâlcuri mii,
Cu mângâieri corola să-i acopăr,
Noapte de noapte până-n zori de zi.
Florarul răsfăţa-va mica floare
În fiecare clipă, ceas de ceas,
O va-ngriji gingaş şi cu savoare,
E ghiocelul meu tainic popas.
Petalele-mi şoptesc, haide, iubeşte,
Clipele trec luând cu ele timp,
Suavul fir de clopoţel ce creşte,
Înmugureşte inimi pe Pământ.
Citește și