CSM Odorheiu Secuiesc a cucerit Cupa României U19 la futsal, după o finală spectaculoasă cu CSM Târgu Mureș!

CSM Odorheiu Secuiesc a câștigat Cupa României la futsal U19, ediția 2025–2026, după ce a învins în finală formația CSM Târgu Mureș cu scorul de 5–3 (1–1). Partida decisivă s-a disputat la Sala Sporturilor “Simon Ladislau” din Târgu Mureș, gazda turneului final la care au participat opt echipe.

Pentru al treilea an consecutiv, cele două formații și-au disputat trofeul, însă de această dată harghitenii au fost cei care au reușit să întrerupă seria favorabilă mureșenilor și să readucă trofeul în Harghita, după ultimul succes din 2022.

Turneul final de la Târgu Mureș a demonstrat nivelul ridicat al futsalului juvenil din România. Pe lângă cele două finaliste, evoluții apreciate au avut și CS United Galați și Futsal Ceahlăul Piatra Neamț, eliminate în semifinale, dar și echipele oprite în sferturi: CSM Ploiești, ACS West Deva, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și CFF Clujana Cluj.

(Sursa foto: frf)

Sorin Crăciun

Citește și,