Peste 2,1 milioane de lei din PNRR decontaţi pentru localități din județul Mureș

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat, în data de 24 februarie, sume aferente investițiilor realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), mai multe unități administrativ-teritoriale din județul Mureș beneficiind de finanțări în valoare totală de 2.112.587,46 lei.

La nivel național, ministerul a anunțat decontarea a 294.637.639,27 lei pentru 312 investiții realizate prin componentele C10 – Fondul local și C15 – Educație.

În județul Mureș, fondurile au fost alocate următoarelor localități: Sânpaul – 292.900,65 lei; Band – 40.410,55 lei și 74.857,47 lei; Gălești – 24.064,01 lei și 659.361,87 lei; Sâncraiu de Mureș – 344.932,92 lei și 29.750,00 lei; Adămuș – 193.491,81 lei; Corunca – 267.700,97 lei şi Crăiești – 185.117,21 lei.

Sumele au fost decontate în principal prin Componenta C10 – Fondul local, care vizează dezvoltarea infrastructurii pentru transport verde, precum și elaborarea sau actualizarea documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului. La nivel național, pentru această componentă au fost plătite 282.025.196,68 lei pentru 268 de facturi.

De asemenea, prin Componenta C15 – Educație au fost alocate 12.612.442,59 lei, pentru plata a 44 de facturi privind construirea de creșe noi, moderne și eficiente energetic.

Citeşte şi: Mureșul, printre ultimele județe la decontările pentru gaze prin Programul „Anghel Saligny”

Finanțările fac parte din procesul de implementare a proiectelor locale prin PNRR, care urmăresc modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea serviciilor publice la nivelul comunităților.

Sanda Viţelar

Urmăreşte şi: