Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Mureș a gestionat în anul 2025 un volum semnificativ de activități și fonduri destinate sprijinirii persoanelor vulnerabile, finanțării serviciilor sociale și monitorizării modului în care sunt respectate standardele de calitate în domeniu.

Datele din raportul anual evidențiază atât dimensiunea financiară a intervențiilor, cât și amploarea activităților administrative și de control desfășurate pe parcursul anului.

Documentul a fost prezentat astăzi în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de directorul executiv al instituţiei, Cristian Răduţ.

Cristian Răduţ, director executiv AJPIS Mureş

Instituția are ca principal rol administrarea și plata beneficiilor de asistență socială, gestionarea programelor de servicii sociale finanțate de la bugetul de stat, dar și evaluarea și monitorizarea serviciilor sociale, în vederea prevenirii marginalizării și excluziunii sociale a persoanelor și familiilor aflate în dificultate.

Vezi video aici.

În 2025, cheltuielile proprii de funcționare ale AJPIS Mureș au totalizat 4.528.178 lei. Cea mai mare parte a sumei, respectiv 3.999.352 lei, a fost alocată cheltuielilor de personal, inclusiv contribuțiilor sociale. Alte 431.181 lei au reprezentat cheltuieli pentru bunuri și servicii, din care o parte a fost destinată activităților de autorizare și evaluare în domeniul formării profesionale.

Structura instituției cuprinde 34 de posturi, organizate pe servicii de beneficii sociale, inspecție socială, compartimente economice, juridice, informatice și de relații publice, ceea ce reflectă complexitatea activităților desfășurate la nivel județean.

Ajutoare de urgență pentru situații critice

Pe parcursul anului trecut au fost acordate 17 ajutoare de urgență, în valoare totală de 109.168 lei. Dintre acestea, un sprijin a vizat tratamentul în străinătate al unei victime a incendiului de la Colectiv, iar restul au fost acordate persoanelor afectate de incendii, calamități, probleme grave de sănătate sau alte situații care prezentau risc de excluziune socială.

Peste 22 de milioane de lei pentru ONG-uri și servicii sociale

Una dintre cele mai importante componente ale activității AJPIS Mureș a fost finanțarea serviciilor sociale furnizate de organizații neguvernamentale. În baza Legii nr. 34/1998, au fost acordate subvenții în valoare totală de 22.079.723 lei.

Fondurile au sprijinit activitatea a 24 de asociații, care administrează 59 de unități de asistență socială, și a 7 fundații cu 12 unități, pentru un număr mediu de 2.788 de beneficiari lunar.

În paralel, au continuat investițiile în infrastructura socială. Pentru centre rezidențiale și de zi au fost aprobate lucrări de extindere, modernizare și dotare în valoare de peste 5,8 milioane de lei, prin programe guvernamentale dedicate.

Zeci de mii de drepturi acordate și gestionate

Activitatea de administrare a beneficiilor sociale a fost una intensă. În 2025 au fost înregistrate: 34.468 acordări de drepturi; 4.039 suspendări; 2.850 modificări; 1.278 reluări în plată; 5.032 încetări; 1.774 debite constituite şi 55 de cereri respinse.

În relația cu statele Uniunii Europene, AJPIS Mureș a eliberat 1.857 de formulare europene pentru obținerea prestațiilor familiale, cele mai multe solicitări venind din Germania. Pentru 413 beneficiari, plata drepturilor din România a fost suspendată, aceștia optând pentru prestații în alte state membre.

Un accent important a fost pus pe recuperarea sumelor încasate necuvenit. Au fost constituite debite în valoare de 1.982.721 lei, din care s-au recuperat 1.535.654 lei, reprezentând un grad de recuperare de 77,5%.

Mii de persoane formate profesional

În domeniul formării profesionale a adulților, AJPIS Mureș a autorizat activitatea a 60 de furnizori și 177 de programe de formare. Pe parcursul anului au fost organizate și finalizate 388 de cursuri, la care au participat peste 6.200 de absolvenți, atât în programe de calificare, cât și de perfecționare.

Activitate administrativă intensă

Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 a soluționat 468 de cereri privind drepturile persoanelor persecutate politic. De asemenea, instituția a gestionat un volum foarte mare de corespondență și solicitări, fiind înregistrate și soluționate 30.537 de petiții pe parcursul anului.

Controale extinse în domeniul serviciilor sociale

La nivelul județului Mureș funcționează 201 servicii sociale licențiate, destinate copiilor și familiilor, persoanelor vârstnice, adulților cu dizabilități și victimelor violenței domestice.

În 2025, activitatea de inspecție socială a inclus evaluarea și verificarea a 163 de servicii și furnizori, pentru licențiere, relicențiere sau monitorizare. De asemenea, au fost realizate 90 de controale în urma sesizărilor, în urma cărora au fost dispuse 209 măsuri și aplicate 18 sancțiuni, dintre care 17 amenzi în valoare totală de 993.000 lei.

Printre principalele probleme identificate s-au numărat funcționarea fără licență, depășirea capacității aprobate, lipsa planurilor individualizate de îngrijire sau deficiențe în documentația și procedurile interne ale furnizorilor.

Un rol esențial în protecția socială a județului

Datele din raport arată că AJPIS Mureș rămâne un actor central în sistemul de protecție socială, gestionând anual zeci de mii de cazuri, milioane de lei și o rețea extinsă de servicii și furnizori.

Prin finanțarea serviciilor sociale, acordarea beneficiilor, controale și măsuri de recuperare a fondurilor publice, instituția contribuie direct la sprijinirea persoanelor vulnerabile și la creșterea calității serviciilor sociale din județ.

Citeşte şi: Câți bani au cheltuit uat-urile din Mureș pentru asistență socială

Sanda Viţelar

Urmăreşte şi: