Slatina vrea să devină „oraș fără păcănele”. Un exemplu care ar putea da de gândit și la Târgu Mureș.

Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a anunțat că va iniția, în prima ședință a Consiliului Local după intrarea în vigoare a noilor reglementări guvernamentale, un proiect de hotărâre pentru interzicerea activităților de jocuri de noroc pe raza orașului.

Potrivit edilului, noul cadru legislativ prevede că funcționarea sălilor de jocuri este condiționată de obținerea unei autorizații emise de administrația locală, iar Consiliul Local are competența de a decide dacă aceste activități pot fi sau nu desfășurate pe teritoriul unității administrativ-teritoriale.

Slatina interzis la pacanele

„Imediat după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, voi iniția un proiect de hotărâre privind interzicerea desfășurării activităților de jocuri de noroc în municipiul Slatina. Pentru operatorii existenți, eliminarea va fi una treptată, pe măsură ce vor expira autorizațiile, iar autoritatea locală va decide dacă mai emite sau nu noi autorizații”, a explicat Mario De Mezzo pentru AGERPRES.

Edilul a precizat că, în prezent, administrația analizează impactul bugetar al unei astfel de măsuri, în contextul veniturilor provenite din taxele și impozitele aferente acestor activități. Cu toate acestea, poziția autorităților locale rămâne fermă. „Interesul public, sănătatea comunității și protejarea familiilor au prioritate”, a subliniat primarul.

Inițiativa urmează să fie promovată într-un termen scurt după intrarea în vigoare a modificărilor legislative adoptate de Guvern. Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, edilul a afirmat că Slatina își propune să devină „primul oraș liber de păcănele”.

Decizia anunțată la Slatina vine în contextul unei dezbateri tot mai intense la nivel național privind impactul social al jocurilor de noroc, în special în zonele urbane, unde densitatea sălilor de profil a crescut semnificativ în ultimii ani.

Citeşte şi: Viceprimarul din Pogăceaua reţinut 24 de ore după ce s-a răsturnat cu maşina în şanţ

Măsura ar putea reprezenta un precedent și pentru alte administrații locale.

La Sighişoara, liderul liberal, Costel Fiscu, a iniţiat deja o dezbatere în spaţiul public în acest sens: „Fără păcănele în Sighișoara! 🏰 Un oraș turistic, cu istorie și cultură autentică, merită o altă direcție. ✨ Mai multă investiție în turism. 🌍 Mai puțină în dependență. 🚫🎰 Ce părere aveți?🇷🇴🇪🇺🤝„, a scris acesta pe contul său de Facebook.

Rămâne de văzut dacă și aleșii din Târgu Mureș vor analiza oportunitatea unor decizii similare, în condițiile în care legislația oferă autorităților locale instrumentele necesare pentru a limita sau interzice aceste activități, atunci când interesul comunității o cere.

Sanda Viţelar

Urmăreşte şi: