Asociația Județeană de Minifotbal Mureș își consolidează echipa prin cooptarea Loredanei Istrate în cadrul Comisiei Medicale și Antidoping, un pas important pentru dezvoltarea și profesionalizarea activității competiționale.
Prezentă constant la acțiunile și competițiile organizate de AJMM, Loredana Istrate s-a remarcat prin promptitudine, implicare și devotament, oferind de fiecare dată sprijin medical și încredere sportivilor. Energia, seriozitatea și disponibilitatea sa au transformat-o într-un sprijin real pentru jucători și organizatori deopotrivă.
Reprezentanții asociației subliniază că integrarea sa în structura oficială era un demers firesc, având în vedere contribuția constantă și profesionalismul demonstrat în timp. Prin această numire, AJMM își reafirmă angajamentul pentru siguranța sportivilor și pentru respectarea normelor medicale și antidoping.
„Suntem cu adevărat norocoși să o avem alături de noi. Continuăm să aducem lângă noi oameni dedicați, profesioniști care cred în misiunea noastră și în viitorul minifotbalului mureșean. Împreună creștem, împreună construim!”, au transmis reprezentanții Asociația Județeană de Minifotbal Mureș.
(Sursa foto: AJMM)
Sorin Crăciun
Citește și,

