Prof. dr. Valentin Marica
Prin cruce vedem izvorul, credea Sfântul Ioan Gură de Aur. Ne oprim în faţa sfintelor cruci, din lemn sau piatră, să vedem izvorul. Dar oare nu intrăm în minune divină şi atunci când cuvintele iau forma crucii? Evantaiul de mărturisiri din cartea dedicată unui mare duhovnic al secolului XX, PĂRINTELE IOAN IOVAN- UN CRIN AL IUBIRII DE HRISTOS, în îngrijirea scriitorului Călin Pintea, Editura Lebăda neagră, Iaşi, 2025, iau forma crucii, aflând izvorul unei vieţi prinse în vitregii pătimitoare, dar izbânditoare prin comuniunea deplină cu Cel absolut, infinit şi indestructibil.
Cât sublim şi câtă infinitate în exclamaţia Părintelui când părăseşte anii grei de încarcerare: „A fost frumos la Gherla!”
Astfel, Părintele apare în hlamida de lumină a celui care a fost (este!) în întregime a lui Hristos, căutându-l şi cunoscându-l, fără de oprire, prin ceea ce numim gloria lui Dumnezeu care se află în noi. Și printre torţionari, în carceră – opunându-se desfinţării aşezămintelor monahale – săvârşea Sfânta Liturghie ( „raza din catacombă”).
Impresionează cum mărturiile, evocările, descrierile, notaţiile eseistice, inserturile psalmice, reflecţiile din paginile cărţii, fără să fie simple juxtapuneri, dimpotrivă conturându-se ca expresive nuclee narative, au fiorul trăirilor aievea, cu o evlavioasă încărcătură ideatică, de parcă autorii s-ar afla „în faţa Împăratului Ceresc”, cu toate datele vieţii sfinte a Părintelui, cu arderea sa întru desăvârşirea iubirii de Histos, asociindu-l cu înţeleptul din Pateric care spunea: „Dacă vrei să fii desăvîrşit, fă-te flacără.”
Atâtor preoţi, monahi, credincioşi, Părintele le-a fost flacără, duhovnic, mentor, mijlocitor, povăţuitor, mângâietor, mucenic, cuminecător, „râvnitor pentru Casa Domnului”, martir, ctitor de suflete , de biserici vii şi ctitor de aleasă mănăstire, şi le rămâne astfel în prelungul vieţii, mai ales în momente grele ce pot fi atenuate prin ceea ce Părintele numea „slujire” şi „jertă”.
Cei care-l portretizează acum atât de nunaţat, sunt cei care au simţit protecţia Părintelui, rodul inefabil al întâlnirilor, la care se simţeau într-o altă lume, renăscând, fiindu-le zădărnicite, cu tact şi empatie, nesăbuinţe şi impietăţi, înrămurindu-le iubirea. Căci fără iubire, medita Părintele, nu trăieşti, doar supravieţuieşti.
Fiii duhovniceşti ai Părintelui îi aseamănă, acum, prin litera cărţii, „inima de foc” cu cea a Părinţilor filocaliei, readucându-l la viaţă pe cel care purta cu adevărat duhul speranţelor creştine şi sublimul copleşitor al înnoirii omului prin taina sclipirii potirului.
Cartea surprinde prin armonizarea mărturiilor, prin complementaritate, conturând imaginea de ansamblu în care Părintele le deschide celor din jur cerul, prin pilda vieţii sale, prin chipul bucuriei şi al nădăjduirilor, prin simţul duhovnicesc deosebit, seninătate, tenacitate, rigoare, cultură teologică, dârzenie, blândeţe, dar şi sobrietate, înţelepciune şi mustrare a răului.
Sunt dimensiuni portretistice amintind de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur din Tratatul despre preoţie, cerându-i-se preotului să fie „cucernic, dar lipsit de mândrie; temut, dar iubit; autoritar, dar popular; drept, dar larg la suflet; smerit, dar nu slugarnic, aspru, dar înţelegător.”
În strana aducerilor-aminte, ca la o cină eternă, fiii duhovniceşti ai Părintelui îl privesc ca pe un om viu, aşezându-i biruinţele în pământul lor roditor, invocându-le ca pe un acoperământ al mântuirii: „Părinte Ioane, roagă-te pentru noi, păcătoşii!”
Într-o asemenea lumină s-a împlinit scrierea cărţii, „ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră”; intrând în bucuria sacră a cititorului (şi acesta co-autor, căci multora Părintele le rămâne laitmotiv al vieţii) în ziua atâtor ameninţări preapocaliptice, incertitudini şi neîncredere privind soarta omului pe pământ. Numai că omul îşi poate opri afundarea în neant, în Marele Colaps sau Marele Îngheţ, fiind purtător de Dumnezeu.
Sunt co-autori, mărturisind cum s-au născut duhovniceşte prin forţa harului Părintelui Ioan şi cum simt, ca pe un legământ de inimă, să transmită miracolul naşterii lor duhovniceşti:
Scriitorul Călin Pintea, Pr. Călin Budai, Pr. Iconom Stavrofor Vasile Bota, Pr. Cristian Chiorescu, Prof. Valerica Duicu, Ioan Chiriţă, Pr. Ovidiu Ilie, Dr. Stelian Gomboş, Pr. Prof. univ .dr. habil. Emil Jurcan, Dr. Loredana Miţariu, Pr. Ilarie Dan Moldovan. Maica Stareţă Iuliana Neacşu, Pr. Prof. dr. Ioan(Jan) Nicolae, Pr. dr. Silviu Negruţiu, Ing. Elena Onoiu, Pr. Remus Onişor, Pr. Prof. univ. dr. habil. Dorin Oprişor, Penelopa Pitulice, Octavian Preda, Pr. Daniel Săvan, Marcel Petrişor, Ieromonah Ioan Raita, Pr. Prof. univ .dr. Vasile Stanciu, Pr. Petru Ioan Vlaic, Pr. Iosif Zoica.
Vocile lor, prin mesaj, acurateţe şi reverb, ne amintesc de alte asemenea voci, dintr-o carte geamănă, „In memoriam Episcop Vasile Flueraş”, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2025, în care paginile, consemnează Arhim. Dumitru Cobzaru în Cuvânt înainte, „parcă le-ar fi scris acelaşi autor.”
Cartea îşi amplifică înţelesul şi rostul, alăturând „Memoriul către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române al Părintelui Ioan Iovan de la Mănăstirea Vladimireşti”, datat 1953, răspunzând celor care discreditau, din raţiuni străine de biserică, viaţa religioasă de răsunet de la Mănăstirea Vladimireşti. Atei renegaţi, meniţi să distrugă credinţa adevărată, încercau, la ordine diavoleşti, să oprească amploarea pelerinajelor la Vladimireşti, afluenţa credincioşilor care îşi aflau aici folos duhovnicesc, izbăvindu-se de patimi şi necazuri. Este un document privind demnitatea cu care Părintele îşi apără misiunea de preot, în acelaşi timp apărând lucrarea dumnezeiască de la Mănăstirea Vladimireşti.
Revenind la reflecţiile Sfântului Ioan Gură de Aur despre cruce şi puterea crucii de a preface pământul în cer şi apreciind că în această carte cuvintele se fac cruce, atunci vorbim de crucea cuvintelor, iluminându-i Părintelui umbletul şi preschimbându-i mare ctitorie, aşezământul Mănăstririi Recea, în cer. Ne este dat să ştim că în acest loc de pelerinaj pentru credincioşii din întreaga ţară, Părintele a prefăcut pământul în cer. E pâinea şi sarea cu care ne-a întâmpinat şi ne întâmpină întru’ vecie. Cât de aproape ne este calea mântuirii!
Citește și