„Când pictorul
Amestecă inspirat culorile
Apare curcubeul”
„Sunt poet sau poate doar frate bun cu dorul şi cu melancolia, dat totdeauna am iubit şi pictura, nu numai poezia. Am amestecat bine cuvintele cu gândul că foaia de hârtie e un şevalet pe care se aşază privelişti, fel de fel, şi sufletul se poate transforma într-un minuscul curcubeu, un curcubeu al speranţei…”
Natură moartă
Iată, pe şevaletul virgin
s-au aşezat doi fluturi
o să-i înţep uşor
cu ace de gămălie
şi uite acum e gata
tabloul cu natura moartă
care până nu de mult era
atât de vie …
Textele propuse în cel mai recent volum al lui Ioan Găbudean, „Tablouri şi alte privelişti” (Editura Ardealul, Târgu Mureş, 2025) conturează profilul unui poet pentru care graniţa dintre arte devine permeabilă, iar poezia se naşte dintr-un dialog fertil cu pictura. Element dominant, curcubeul devine simbol al armoniei, al speranţei şi al echilibrului dintre sensibilitate şi inspiraţie.
Foaia de hârtie, transformată în şevalet, dezvoltă această metaforă a corespondenţei dintre arte, poetul asumându-şi o identitate dublă, oscilând între melancolie şi aspiraţie luminoasă, între „dor” şi speranţă.
Confesiunea care urmează dezvoltă această metaforă a corespondenţei dintre arte: foaia de hârtie devine şevalet, cuvintele sunt culori, iar sufletul – „un minuscul curcubeu”. Poetul îşi asumă o identitate dublă, oscilând între melancolie şi aspiraţie luminoasă, între „dor” şi speranţă. Se remarcă o sinceritate a tonului şi o poetică a simplităţii, în care metafora este accesibilă, dar încărcată afectiv.
Imaginea fluturilor „înţepaţi” pentru a deveni parte dintr-un tablou produce un contrast puternic între viaţă şi reprezentare artistică, iar finalul – „tabloul cu natura moartă / care până nu de mult era / atât de vie” – conţine o subtilă meditaţie asupra artei: pentru a fixa frumuseţea, artistul o opreşte din zbor, sugerând astfel tensiunea dintre creaţie şi sacrificiu, dintre etern şi efemer.
Fie că scrie în forme fixe precum haiku sau în vers liber, autorul păstrează o constantă a expresiei: căutarea frumuseţii ca punte între suflet şi lume, între culoare şi cuvânt.
Ioan Găbudean (n. 25 februarie 1951, Cipău – Iernut) – profesor, poet, publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, scrie poezie clasică şi modernă, haiku, senryu, tanka, rengay, haibun (proză scurtă), poeme într-un vers, rondeluri, epigrame, aforisme – în total 58 de apariţii editoriale. (I.S.)
Citește și