Într-un context în care costurile serviciilor veterinare sunt tot mai ridicate, prevenția devine cea mai eficientă soluție pentru menținerea sănătății animalelor de companie. Proprietarii caută tot mai des variante prin care să îmbine grija constantă pentru câini și pisici cu un buget echilibrat. Pornind de la această nevoie, Clinica Veterinară HikeVet  din Târgu Mureș introduce, în premieră, un sistem de abonamente de sănătate dedicat animalelor de companie. Noua inițiativă își propune să faciliteze accesul la servicii medicale esențiale, să încurajeze controalele periodice și să ofere economii semnificative pentru o gamă largă de investigații, tratamente și consultații veterinare.

Premieră. Abonamente de sănătate pentru animalele de companie

Începând din această săptămână, Clinica Veterinară HikeVet  din Târgu Mureș va introduce, în premieră, un sistem de abonamente de sănătate pentru animalele de companie, prin care stăpânii acestora vor economisi sume substanțiale de bani pentru o gamă largă de servicii medicale.

„Acestea reprezintă o metodă de profilaxie pentru prietenii noștri necuvântători, cărora le este benefic să li se efectueze periodic anumite analize, deparazitări, vaccinări și controale regulate, precum ecografii, radiografii, analize paraclinice – hematologie, biochimie – precum și consultații, atât la domiciliu, cât și în cadrul clinicii noastre. Prin serviciile oferite și incluse în abonamentele de sănătate ne dorim să prevenim anumite boli și să le descoperim precoce, astfel încât să reușim să le tratăm cât mai eficient și să le prelungim viața alături de noi”, a declarat medicul veterinar Radu Feșteu, de la Clinica HikeVet.

HikeVet

Este vorba despre vaccinări, deparazitări, consultații preventive și alte măsuri de menținere a sănătății animalelor, acoperire pentru tratamentul bolilor cronice și al afecțiunilor pe termen lung, precum și acoperire pentru o gamă variată de analize de laborator. Prin Clinica HikeVet , proprietarii de animale de companie au acces la o rețea de medici veterinari profesioniști de încredere.

La fel ca asigurarea obișnuită de sănătate, scopul abonamentelor pentru animale de companie este de a acoperi cheltuielile veterinare în caz de accidente sau probleme de sănătate.

HikeVet

Cum se fac abonamentele și cât pot economisi proprietarii animalelor de companie

„Sistemul de abonamente este foarte ușor de accesat și funcționează online. Se poate accesa site-ul nostru, hikevet.com, la secțiunea „Abonamente”. Proprietarul animalului își creează un cont și completează datele în funcție de rasa animalului, greutatea acestuia, sexul și statutul de sterilizare.

La finalul formularului completat pe site se generează un document PDF, un tabel în care sunt prezentate costurile abonamentului, dar și costurile serviciilor fără abonament – prețul standard și prețul cu abonament –, iar la final se poate observa suma economisită”, a mai precizat dr. Radu Feșteu.

De exemplu, un abonament de sănătate pentru un câine cu greutatea între 10 și 20 de kilograme poate costa 248 de lei lunar, 1.335 de lei pe o jumătate de an sau 2.376 de lei pe an.

Din tabelul generat online, pe pagina de internet hikevet.com, reiese că proprietarii de animale de companie care au un astfel de abonament ar plăti pe o consultație 250 de lei în loc de 400 de lei, pentru o ecografie abdominală 350 de lei în loc de 600 de lei, pentru o radiografie 370 de lei în loc de 720 de lei sau, pentru o deplasare la domiciliu, în loc de 400 de lei, ar plăti 250 de lei. Puteți vedea, în tabelul alăturat, diferențele de preț între cei care au abonamente și cei fără abonament.

HikeVet

„Având în vedere că, de obicei, iubitorii de animale au cel puțin două animale de companie, vom oferi și o reducere pentru al doilea animal, atât timp cât există un abonament activ. Al doilea, al treilea sau al patrulea animal va beneficia de o reducere semnificativă”, a mai declarat medicul veterinar pentru Cuvântul liber.

Programul clinicii, care funcționează pe Strada Băneasa nr. 23, este, de luni până vineri, între orele 10:00 și 19:00, iar sâmbăta între 10:00 și 14:00. Pe viitor, clinica își va extinde programul pentru a acoperi și ziua de duminică și pentru a funcționa într-un interval orar mai mare. Proprietarii de animale de companie pot solicita informații și apelând numărul de telefon 0771 280 345 sau de pe pagina de internet hikevet.com.

Serviciile oferite de Clinica veterinară Hikevet

Clinica veterinară HikeVet  pune la dispoziția proprietarilor de animale de companie o gamă completă de servicii medicale. În cadrul clinicii sunt disponibile servicii moderne de diagnostic, precum analize de laborator, radiografie și ecografie. Testele de sânge reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de diagnostic, iar investigațiile imagistice – radiologia și ultrasonografia – permit evaluarea detaliată a organelor interne și stabilirea rapidă a unui plan de tratament adecvat.

HikeVet

Departamentul de medicină internă se ocupă de diagnosticarea și tratarea afecțiunilor non-chirurgicale, iar pentru cazurile care necesită intervenții sunt disponibile servicii de chirurgie a țesuturilor moi și ortopedie. În timpul intervențiilor, clinica utilizează anestezie inhalatorie și metode moderne de analgezie, pentru a asigura confortul și siguranța animalelor.

Pentru situațiile critice, HikeVet  oferă servicii de terapie intensivă și urgență, având ca obiectiv stabilizarea rapidă a pacientului și instituirea tratamentului corespunzător. De asemenea, proprietarii pot opta pentru consultații la domiciliu, o soluție ideală în cazul dificultăților de transport sau pentru animalele sensibile la deplasare.

Clinica asigură și consultații de specialitate în dermatologie, neurologie, oftalmologie și nutriție, abordând fiecare caz într-un mod personalizat. În plus, serviciile de stomatologie, inclusiv detartrajul, contribuie la menținerea sănătății orale a câinilor și pisicilor.

HikeVet

În zona de prevenție, HikeVet  oferă vaccinări de rutină, deparazitări interne și externe, precum și servicii de microcipare. Totodată, clinica facilitează eliberarea pașaportului european pentru animale de companie, necesar călătoriilor în Uniunea Europeană.

Pentru reproducție, sunt disponibile servicii specializate precum testarea progesteronului, citologia vaginală și inseminarea artificială, metode esențiale pentru determinarea momentului optim de montă și pentru creșterea șanselor de succes reproductiv.

Dragoș Bardoși