La data de 28 februarie, în jurul orei 3:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Odorheiu Secuiesc au depistat un bărbat de 22 de ani, din județul Mureș, care conducea un autoturism pe strada Cădișeni, din municipiu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Harghita, testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Diana Cărburean

