Noi containere speciale anti-urs au fost instalate pe Platoul Cornești, la inițiativa și cu sprijinul echipei de la Zoo Târgu Mureș. Măsura vine în contextul unei hotărâri a Consiliului Local care vizează reducerea numărului de urși observați în zonă și limitarea incidentelor dintre animale și vizitatori. Reprezentanții grădinii zoologice sunt convinși că principala cauză a prezenței urșilor pe platou este accesul facil la hrană. „Un urs care nu găsește mâncare printre oameni este un urs care rămâne în pădure, acolo unde îi este locul”, transmit aceștia.
Potrivit declarațiilor oferite de Korodi Kinga, purtător de cuvânt al Grădinii Zoologice Târgu Mureș, experiența anterioară a demonstrat că animalele sunt atrase de containerele ușor accesibile: „În perioada în care aveam pubele care nu se închideau corespunzător, urșii intrau frecvent. De când folosim containere care se închid bine și sunt asigurate, nu au mai apărut probleme”.
Un exemplu relevant a fost observat în zilele de duminică, atunci când gunoiul menajer nu era ridicat, iar urșii apăreau atrași de mirosul resturilor alimentare, pe care îl pot detecta de la distanțe mari. Într-o zonă intens frecventată de familii, unde vizitatorii cumpără produse alimentare precum langoși sau gustări, resturile ajung adesea pe jos, devenind o sursă sigură de hrană pentru animale.
„Copiii scapă mâncarea, aceasta rămâne pe platou sau în pădure, iar urșii învață rapid că găsesc hrană ușor. Sunt animale foarte inteligente. Dacă nu vor mai avea acces la mâncare, nu vor mai avea motiv să vină”, a subliniat Korodi Kinga.
În prima etapă au fost achiziționate 90 de containere anti-urs, o parte fiind deja montate pe Platoul Cornești, urmând ca restul să fie instalate atât în zonă, cât și în incinta grădinii zoologice. Noile pubele sunt prevăzute cu sisteme speciale de închidere, care nu permit deschiderea lor decât cu cheie, împiedicând astfel animalele să ajungă la deșeuri. Reprezentanții Zoo Târgu Mureș spun că măsura s-a dovedit eficientă și în alte localități, precum Tușnad, unde instalarea unor astfel de containere a dus la reducerea conflictelor om-animal.
Autoritățile atrag însă atenția că succesul proiectului depinde și de responsabilitatea vizitatorilor: „Degeaba instalăm containere speciale dacă deșeurile sunt aruncate lângă ele. Acestea nu pot aduna gunoiul lăsat la întâmplare”, a precizat purtătorul de cuvânt.
În perioada următoare, vechile pubele deschise vor fi demontate. Reprezentanții instituției își exprimă speranța că, prin această măsură și printr-un efort susținut de educare a publicului, zona Platoului Cornești va deveni mai sigură atât pentru oameni, cât și pentru animale.
Diana Cărburean

