Antreprenorii din RBL Mureș au implicat peste 1.000 de tineri în proiecte educaționale în 2025
Comunitatea de antreprenori din cadrul Romanian Business Leaders (RBL) Mureș a desfășurat în 2025 mai multe proiecte dedicate educației, antreprenoriatului și colaborării între mediul de business, administrație și universități, potrivit raportului anual de activitate al organizației.

Printre cele mai importante inițiative s-a numărat programul „Vreau să fiu antreprenor” (VSFA), care a inclus vizite în licee din Târgu Mureș, Reghin și Sighișoara și a ajuns la peste 1.000 de elevi și studenți din județ.
Unul dintre evenimentele de referință ale anului a fost VSFA Transilvania Summit, organizat la Teatrul Național din Târgu Mureș, unde peste 450 de elevi și studenți au participat la discuții cu antreprenori și lideri din mediul de business. În total, aproximativ 140 de executivi și antreprenori au fost implicați în eveniment.
CITEŞTE ŞI Afacere de nișă cu ardei iuți, la Reghin
Potrivit organizatorilor, scopul summitului a fost să ofere tinerilor modele de succes și să îi încurajeze să exploreze oportunități în antreprenoriat și carieră. În urma evenimentului, 47 de tineri s-au înscris în programul VSFA, iar cinci susținători noi s-au alăturat comunității RBL Mureș.
Pe lângă proiectele dedicate tinerilor, organizația a lansat, împreună cu Primăria Târgu Mureș, Consiliul consultativ pentru mediul de afaceri și educație, un cadru de dialog între administrație, mediul privat și universități. În 2025 au avut loc opt întâlniri ale acestui consiliu.
Un alt proiect derulat de comunitatea RBL Mureș este ITLAB, care sprijină accesul la educație digitală pentru elevi. Prin acest program, aproximativ 700 de copii din Luduș și Răzoare au acces la un laborator funcțional de informatică.
La nivel local, organizația a reunit 20 de susținători și 26 de companii implicate în proiecte și evenimente, contribuind la consolidarea unei comunități active de antreprenori în județul Mureș.
Romanian Business Leaders este o organizație a antreprenorilor și liderilor din mediul privat care dezvoltă proiecte în domenii precum educația, antreprenoriatul și buna guvernare, cu scopul de a contribui la dezvoltarea societății și a economiei din România.

Fondatoarea filialei RBL Mureș, Anamaria Ungur, spune că ideea unei comunități locale de business a apărut cu mai mulți ani în urmă.
„Povestea RBL Mureș a început cu un vis pe care l-am purtat în mine încă din 2017. Ani de zile mi-am imaginat cum ar fi să existe la Târgu Mureș o comunitate de business cu o misiune clară: dorința reală de a contribui. Nu doar la propriile afaceri, ci la orașul și țara în care trăim”. Ea a mai subliniat că organizația a reușit să creeze, în timp, o comunitate activă de antreprenori. „Astăzi suntem o comunitate activă, care merge mai departe cu aceeași misiune: să contribuim, fiecare prin ce știe mai bine, la o țară mai bună pentru copiii noștri”.
Activitatea RBL Mureș în 2025:
- 20 de susținători RBL Mureș
- 26 de companii implicate în evenimente locale
- 3 evenimente dedicate comunității locale de business
- 8 întâlniri ale Consiliului consultativ pentru mediul de afaceri și educație
- 10 întâlniri ale board-ului RBL Mureș
Proiecte educaționale:
- peste 1.000 de elevi și studenți beneficiari ai programelor
- 6 vizite în licee din Târgu Mureș, Reghin și Sighișoara
- peste 450 de participanți la VSFA Transilvania Summit
Impact social:
- 700 de elevi au acces la laborator de informatică prin proiectul ITLAB
- peste 700 de persoane implicate în evenimentele VSFA
URMĂREŞTE ŞI
Peste 100.000 de dosare în 2025 la instanţele din Mureş şi Harghita

