S-a decis reorganizarea direcțiilor silvice. Mureșul preia Sibiul și devine direcție regională

Inițial proiectată pe vremea fostului ministru al Mediului, Mircea Fechet, cu 12 direcții silvice regionale, în mandatul Dianei Buzoianu reorganizarea Romsilva se va realiza prin împărțirea celor 41 de direcții silvice județene actuale în 19 structuri teritoriale, plus așa-numitul „Complex Silva” din București. Noile direcții silvice regionale vor fi constituite, în marea majoritate, din câte două foste direcții județene, precum la noi în zonă Mureșul, care va prelua Sibiul, respectiv trei noi direcții regionale cu câte trei foste direcții județene, printre ele fiind Covasna, care va prelua Brașovul și Harghita.

Mureșul preia Sibiul
Încă nu se știe cum va arăta viitoarea organigramă, însă actualul șef al Direcției Silvice Mureș, Ilie Covrig, e mulțumit că sediul viitoarei direcții regionale e la Târgu Mureș. „Încă nu știm cum va fi, acum este în lucru noua metodologie de gradare a viitoarelor direcții regionale, urmând să se stabilească posturile în direcție și după care, din câte știu, vor trebui să treacă 30 de zile pentru ocuparea postului de conducere”, a explicat Ilie Covrig, care, ca oricare alt viitor șef de „regională silvică”, va da concurs pe post. În ce privește direcțiile silvice desființate, cum va fi Sibiul, care intră în subordinea Mureșului, acolo va exista un conducător cu funcție de șef serviciu.

silvic

Însă, pe de altă parte, recent Ilie Covrig și-a depus dosarul pentru ocuparea postului de director general al Romsilva, dar care i-a fost surprinzător respins pentru că a trimis o adeverință de la medicina muncii, prin care demonstra că este apt medical, în loc de o adeverință simplă de la medicul de familie. „Mi-a fost respinsă contestația și la Consiliul de Administrație Romsilva. O să văd ce spune instanța”, conchide actualul șef al Direcției Silvice Mureș.

Covasna va prelua în subordine Harghita și Brașovul
Potrivit noii organigrame Romsilva, sediul social al viitoarei direcții silvice regionale va fi la Sfântu Gheorghe. Actualul șef al Direcției Silvice Covasna este Alex Munteanu, care susține că e și el pregătit să susțină concurs de confirmare pe post. „În termen de 30 de zile se va adopta și regulamentul de organizare și funcționare a viitoarelor direcții silvice regionale, urmând ca după aceea, în următoarele 20 de zile, să se pună în aplicare organigrama.

Atunci vom vedea detaliile pentru organizarea concursurilor pentru funcțiile de director și director tehnic. La fostele direcții silvice din Brașov și Harghita va fi câte un șef de birou, rămânând compartimentele tehnice silvice deja existente de la nivelul județelor. Dispar directorul și compartimentele suport”, a explicat Alex Munteanu.

Valeriu Russu