Dedicat explorării firii omeneşti şi a mecanismelor morale care modelează destinele unei comunităţi rurale din Câmpia Transilvaniei, de-a lungul a aproape două secole, Pragul de piatră al morii (Editura Ardealul, Târgu Mureş, 2025), de Cornel Mărginean, este conceput ca un „roman etic”, un roman despre conştiinţă şi morală, nu despre aventură sau intrigă.
Pornind dintr-un demers personal de recuperare genealogică (iniţiat prin volumul Familii ale Câmpiei Transilvane – Neamurile din care vin), autorul reconstituie atmosfera unor sate astăzi aproape dispărute, cândva pline de viaţă, pasiuni, conflicte şi istorii amestecate. Romanul devine astfel o frescă a memoriei colective, o încercare de a salva de la uitare vieţile celor îngropaţi în cimitire fără cruci şi nume.
În centrul cărţii stau două mari forţe care, în viziunea autorului, reduc întreaga zbuciumare a omului: firea – instinctuală, adesea răzbunătoare şi rea – şi dragostea trupească, tensiune din care se nasc destinele, conflictele şi poveştile satului.
Construit pe fundalul unei lumi tradiţionale, romanul urmăreşte destine marcate de alegeri dificile, conflicte de conştiinţă şi tensiuni între vechi şi nou. Personajele – purtând nume memorabile şi sugestive precum Scoabă, Iov, Arine, Culai, Laşa, Cosor, Fugita sau Tălică – devin tipologii reprezentative pentru universul rural ardelean, fiecare ilustrând o anumită atitudine în faţa vieţii: resemnare, ambiţie, încăpăţânare, dorinţă de evadare sau ataşament faţă de valorile strămoşeşti, comunitatea fixându-le prin porecle sugestive şi necruţătoare, care concentrează esenţa firii lor.
Ele nu dispar odată cu trecerea timpului, ci par să revină, sub alte chipuri, în generaţiile următoare, ca şi cum trăsăturile şi greşelile s-ar transmite din om în om. În acest sens, construcţia romanului aminteşte de tensiunea psihologică din scrierile lui William Faulkner şi de perspectiva amplă, asociată prozei lui Gabriel García Márquez.
Titlul însuşi are valoare simbolică: „pragul de piatră” sugerează trecerea, încercarea, hotarul dintre stabilitate şi schimbare, dintre tradiţie şi transformare. Moara, ca „axis mundi”, spaţiu central al comunităţii, devine un reper al continuităţii, dar şi al confruntării dintre generaţii.
Satul descris este un spaţiu simbolic în care binele şi răul coexistă permanent. Dumnezeu, Isus sau Sfântul Petru trăiesc alături de oameni la fel de real precum „dracii” ascunşi în lucruri şi în minţile lor. Miza nu este confruntarea spectaculoasă dintre forţe supranaturale, ci alegerea interioară: liberul arbitru prin care fiecare decide cui îi dă ascultare, în această perspectivă romanul devenind o meditaţie asupra responsabilităţii morale şi a posibilităţii de „vindecare de fire”.
Cartea, a cărei inspirată grafică este realizată de Marcel Claudiu Morariu, refuză finalurile convenţionale ale basmului („şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”) şi pune întrebarea esenţială: cum arată, în realitate, viaţa trăită după acel moment? Ce se întâmplă cu sufletele oamenilor în timp, în căsnicie, în comunitate, în confruntarea continuă cu propria natură?
Ni se propune, în esenţă, o amplă cronică morală a satului transilvănean, un posibil scenariu de serial despre condiţia umană, văzută din interiorul unei lumi aparent simple, dar imposibil de descurcat în complexitatea ei.
Citește și