După părerea noastră, este cel mai bun profesor de limba și literatura română din țară. Cu siguranță se numără printre cei mai buni profesori de profil din România și din Republica Moldova, însă, pentru că este din Târgu Mureș și nu putem face abstracție de acel puternic sentiment de patriotism local, noi am ales să spunem fără rezerve că Bogdan Rațiu, căci despre el este vorba, este cel mai bun.
Aproape toată țara învață după manualele la care a fost autor sau coautor, iar de câțiva ani același lucru se întâmplă și în Republica Moldova. Cu toate acestea, la Târgu Mureș doar două sau trei școli folosesc manualele sale – pentru că, nu-i așa, nimeni nu este profet în țara lui.
Bogdan Rațiu este președintele Asociației Profesorilor de Limba și Literatura Română „Ioana Em. Petrescu” (ANPRO). În prezent este profesor de limba și literatura română la Liceul UMFST și cadru universitar la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, unde este implicat atât în activitatea didactică, cât și în cercetare în domeniul didacticii și al literaturii române. Din 2024 este asistent universitar în cadrul Facultății de Științe și Litere, unde predă cursuri de limba română și practică a limbii.
În perioada 2008–2024 a fost profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureș, unde a obținut rezultate remarcabile: numeroase note de 10 la bacalaureat și elevi calificați la faza națională a olimpiadei de limba și literatura română. În paralel, a activat ca profesor asociat la UMFST, predând didactica limbii române și coordonând practica pedagogică.
Este doctor în filologie (2013), cu calificativul Magna cum laude, cu o teză dedicată relației dintre modernitate și postmodernitate în literatura română. A absolvit licența în filologie română-franceză și un masterat în istoria literaturii și sistemul criticii literare, iar în prezent urmează un masterat în scriere dramatică la Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Deține, de asemenea, un masterat în asigurarea calității în învățământ.
Activitatea sa academică include cercetare în domeniul didacticii limbii române și al teoriei literare, participări la numeroase conferințe naționale și internaționale și implicarea în proiecte educaționale. A fost speaker la evenimente educaționale și culturale importante, precum TEDx Târgu Mureș, Future Summit sau conferințe ANPRO și SuperTeach.
Bogdan Rațiu este membru în centre de cercetare și proiecte educaționale și formator în programe de perfecționare pentru profesori. De asemenea, a contribuit la elaborarea unor programe școlare și ghiduri pedagogice sau de exemplu a planului cadru de predare care se va aplica din următorul an şcolar.
Pentru activitatea sa didactică și impactul în educație a primit numeroase distincții, dintre care cele mai importante sunt Premiul MERITO pentru excelență în educație (2019) și titlul de Cetățean de onoare al municipiului Târgu Mureș (2022).
Îi mulțumim încă o dată că a acceptat să stea de vorbă cu noi și vă invităm, în cele ce urmează, să parcurgeți un interviu plin de mesaje de speranță despre ce înseamnă să fii dascăl, despre performanță și despre generațiile minunate care vin din urmă. Speranță pentru că, într-o lume lipsită de răbdare, există încă oameni care își fac meseria cu pasiune și responsabilitate – cu atât mai mult cu cât este vorba despre limba română, liantul care i-a ținut împreună pe români și temelia pe care s-a clădit națiunea noastră.
………………………………………………………………
– Cum ați reușit să-i faceți pe elevii de la Liceul „Bolyai Farkas”, care, evident, gândeau și vorbeau în limba maghiară, să îndrăgească limba română? Mă gândesc că, dacă nu ar fi îndrăgit-o, nu ar fi putut obține performanțe precum notele de 10 la Bacalaureat sau rezultatele excelente de la faza națională a olimpiadei.
– Copilul vine, de obicei, spre tine, dacă tu ești foarte deschis. Și în toate interviurile am spus același lucru: eu sunt foarte autentic la clasă. Adică nu mă prefac, nu vreau să fiu altceva decât sunt. Sunt un om care zi de zi citește, zi de zi se documentează. Viața mea este în zona cărții și a lecturii. Nu vreau să par în fața copiilor altceva decât sunt. Și cred că tinerii noștri au nevoie de un alt tip de discurs, un discurs foarte apropiat de ei.
Atâta timp cât nu vor înțelege că literatura nu este doar pentru elite, ci este pentru oricare dintre noi, nu vor înțelege că literatura ține și de dezvoltarea personală. Adică eu mă dezvolt mult mai bine prin ficțiune decât citind toate cărțile de dezvoltare personală. Și pentru asta trebuie să ai disponibilitate pentru conversații, pentru dezbateri, pentru a fi creativ, pentru a fi introspectiv.
Dar pentru asta, ca profesor, trebuie să oferi la clasă un spațiu de siguranță. Și cred că asta am făcut mereu: să le ofer elevilor siguranța că orice spun poate construi un sens mai profund și că sunt acolo, alături de ei.
Și atunci, în momentul în care nu au mai văzut o distanță foarte mare între cum gândesc ei și ceea ce eu le propun, au venit spre mine. Dar acesta este un principiu care merge în toate școlile, la orice tip de clasă.
Eu doar am avut provocarea, în carieră, să încep la un liceu în care toți elevii erau maghiari. Dar să știți că și la Liceul UMFST este aceeași provocare, doar că are alte nuanțe. Atâta tot.
– Este evident că acest lucru ține de dumneavoastră, de felul în care sunteți și de pasiunea pe care o aveți pentru meseria de dascăl. Sunteți președintele Asociației Profesorilor de Limba și Literatura Română „Ioana Em. Petrescu” și faceți parte din comisii de lucru ale Ministerului Educației care elaborează planul-cadru. Cum ați putea, din această poziție, să multiplicați la nivel național ceea ce faceți aici, la Târgu Mureș?
– Tot ce fac în momentul acesta este pentru a multiplica. Pentru început am scris în zona de didactică, studii de didactică. Eu am terminat filologia la Târgu-Mureș, am doctorat în filologie, în zona de critică literară. Însă după ce am început să fiu profesor mi-am dat seama că există o zonă care nu este foarte fructificată de filologi: zona de didactică. Și atunci am încercat să-mi găsesc locul în didactica limbii române. Știam că sunt două centre mari, la Cluj și la București, și m-am dus spre Cluj pentru că era mai aproape.
Am intrat în Asociația Profesorilor de Limba Română acum 15 ani și, treptat, am început să învăț altfel să fiu profesor. De fapt, acolo am învățat să fiu altfel, pentru că profesorii de acolo veneau cu o altă mentalitate. Profesorii care se strângeau acolo erau oamenii cărții. Oameni care toată ziua citesc, își pregătesc lecțiile, nu lucrează doar dintr-un auxiliar fără să-l integreze.
Și ce am făcut? Am participat la multe simpozioane și de fiecare dată am pus în fața lor ideile mele. Orice idee pe care am avut-o la clasă am dus-o acolo, am testat-o, mi-au analizat-o, au venit cu feedback — uneori mai bun, alteori mai critic. Am reluat lecturile și am încercat să finisez lucrul acesta. Și după ce am scris cărți de didactică, studii de didactică, m-am întrebat: cum fac să ajung la copii? Și singurul mijloc a fost cartea educațională.
Atunci am făcut un pas dinspre critică spre carte educațională. Am început lucrul la auxiliare, ca să-mi formez mâna.
După ce am scris auxiliare pentru secția maghiară împreună cu o colegă, am început să văd limitele: ce știu, ce nu știu, ce merge la clasă și ce nu merge la clasă. Și am început să-mi construiesc o metodă de a construi cărțile educaționale.
Lucrez mereu în echipe. Nu lucrez singur, pentru că nu cred că poți face ceva fără o echipă, mai ales când e vorba de realitatea claselor. Pentru că suntem foarte diferiți de la o clasă la alta. Și atunci lucrăm în echipe, ne facem lecțiile, mergem în niște clase de testare.
Acolo observăm copiii, vedem ce funcționează și ce nu funcționează, reconstruim materialele, le testăm din nou. Este un fel de du-te-vino permanent, în care încercăm să pornim cărțile din realitatea școlară, să le validăm științific și după aceea să le ducem spre elevi și profesori.
Profesorii au la bază și ghiduri, pentru că am încercat să includem tot ce înseamnă didactică nouă, tot ce înseamnă a preda și a construi altfel sensul.
Zona de exprimare corectă și gramatică este foarte bine explicată pentru profesor. Și atunci am făcut întotdeauna un pachet. Mai ales când am intrat în zona de manuale. Firesc, după ce am făcut câteva auxiliare, am trecut la manuale. Și la manuale am reușit, după foarte multă muncă în ultimii ani, să avem manualul, să avem auxiliarul și să avem ghidul profesorului.
Este unul dintre cele mai moderne ghiduri, cred eu, pentru orice disciplină, pentru că este construit din realitatea școlii. Se vor vedea foarte multe activități realizate deja de elevi.
Nu am inventat situații, nu am indus un fals spunând că se pot face la clasă. Avem chiar răspunsurile elevilor și feedbackul notat pe ele. Profesorii sunt învățați cum să lucreze altfel.
Categoric nu inventăm nimic. Luăm modele occidentale care au prins contur acolo foarte bine și sunt repere pentru zona aceasta de didactică și încercăm să le aducem aici, să le adaptăm, să le umanizăm, astfel încât să nu speriem profesorii.
CITEȘTE ȘI Valoarea literară nu are cod poştal
– Este o activitate într-un fel inginerească: de la concept și proiectare, la implementare și apoi ajustare…
– Da, și ajustare de la an la an. De exemplu, când am terminat manualul de clasa a VI-a, am început munca la cel de clasa a VII-a deja în a doua săptămână, pentru că am luat feedback de la profesori. Am stat la discuții cu profesorii și asociația profesorilor de limba română mi-a oferit cumva șansa de a dezbate foarte mult, de a ajunge în foarte multe locuri, de a vedea cum gândesc profesorii și, în același timp, de a primi feedback. Și eu le-am spus tuturor: accentul trebuie pus pe observații, pe orice minus, pentru că doar așa putem evolua.
Lucrul acesta l-am făcut și este, poate, cel mai greu, dar și cel care îți aduce cea mai mare satisfacție. Faptul că am reușit ca, în noul curriculum de limba română pentru Republica Moldova, să câștigăm manualele pentru toți cei trei ani de liceu — pentru că acolo sunt trei ani de liceu.
Am câștigat cu manualul unic. În Republica Moldova se învață după manualele pe care le-am scris împreună cu o echipă: două persoane din România și două persoane din Chișinău. Am reușit să facem acest lucru. Bineînțeles, tot asociația mea a intermediat colaborarea, pentru că ei veneau foarte des la noi, la Cluj, la conferințe. Acolo ne-am cunoscut și ne-am dat seama că suntem pe aceeași lungime de undă, fiecare cu plusurile sale. Am încercat să vedem: dacă eu am un minus într-o anumită zonă, să vină un coleg mai bun acolo, dar să știm că putem să ne completăm foarte bine și să dăm un produs foarte bun.
Este foarte importantă ideea aceasta de construire împreună, de construcție a unor demersuri și proiecte comune. Pentru că noi am încercat mereu să inovăm și cred că acesta este principiul datorită căruia asociația a rezistat 25 de ani. Sunt peste 20 de ani de inovație, de a publica permanent experiențele profesorilor și de a le promova printre profesori.
Într-o perioadă în care nu prea se găseau auxiliare inovatoare sau internetul nu era atât de prezent ca astăzi, asociația venea cu un alt mod de a aborda lucrurile la clasă. Lucruri despre care s-a vorbit acum 20 de ani abia acum apar în programele școlare. Și de aceea este și bucuria mea că sunt în conducerea unei astfel de organizații.
– Când vorbim despre manuale, pentru ce cicluri de învățământ sunt destinate acestea? În România vorbim despre manuale pentru gimnaziu și liceu, iar în Republica Moldova despre manuale pentru liceu?
– Aici, în România, auxiliarele sunt de la clasa a II-a până la liceu. Și, cumva, eu când spun „carte educațională” mă refer la tot ce înseamnă auxiliare, manuale și ghiduri. Da, aceasta este bucuria: că nu am rămas doar în zona de literatură, ci m-am dus și în zona de literație.
Dacă apare un concept nou, îl preiau și îmi construiesc o comunitate în jurul lui. Mi-am creat o comunitate în sensul în care am început cu niște cursuri simple de formare pe anumite teme de didactică. Acolo au venit foarte mulți colegi. Din numărul acela mare, dându-le și sarcini de lucru, am rămas în final o mână de oameni. În doi ani am construit o colecție de cinci volume de literație — volume care să-i ajute pe profesori să intervină asupra analfabetismului funcțional.
Sunt cărți pe care le-am făcut de la clasele primare până la clasele de liceu. Am acoperit toată această perioadă, luând în calcul tot ce a apărut la nivel teoretic, astfel încât să validăm aceste concepte. Pentru că ceea ce nu se întâmplă foarte des în România este ca adevărul științific să ajungă rapid în clasă. Adică acele concepte care dau coerență în alte programe școlare internaționale ajung destul de greu la profesori. Și atunci am încercat să le ofer această șansă. Pentru că, dacă rămânem la un singur studiu pe care foarte puțini profesori reușesc să-l citească, impactul este mic. Dar dacă replicăm aceste idei în cărți aplicate, impactul este mult mai mare.
– În câte școli din România se învață după manualele dumneavoastră?
– Eu nu am stat niciodată să analizez exact. Știu însă că pregătirile pentru examene se fac în foarte multe școli din România după auxiliarele pe care le-am scris. Manualele se vând foarte bine, dar nu am o statistică foarte clară.
Spunea un prieten că a intrat într-o librărie din Târgu Mureș, la Cărturești, și căuta pentru fiul lui o culegere de exerciții. Librarul i-a recomandat imediat una dintre ale dumneavoastră, spunând: „V-o recomand pe a lui Rațiu, că e cea mai bună.” Aceasta era doar o paranteză, dar întrebarea este: în câte școli din Târgu Mureș se predă după manualele dumneavoastră?
Nu cred că sunt foarte multe. Cred că sunt două sau trei școli din Târgu Mureș care învață după aceste manuale. Nu întotdeauna se potrivesc stilului profesorilor și atunci fiecare are dreptul să-și aleagă. Este un model pe care l-am propus, este o viziune. Eu îi spun paradigmă, pentru că știu ce am făcut acolo. Orice om poate să găsească minusuri la o carte, dar eu prefer să văd șansa de a construi ceva. De aceea îi spun paradigmă, pentru că este foarte multă inovație.
Sunt mulți ani în care nu am făcut altceva decât să stau împreună cu colegii mei și să lucrăm. Și totul a fost din pasiune, iar impactul se vede asupra copiilor. Sunt ani de zile în care foarte mulți copii învață după materialele noastre pentru Evaluarea Națională sau pentru olimpiadele școlare, pentru evaluarea de la clasa a VI-a. Bucuria mea a fost când am văzut coerența de la clasele primare până la clasele de liceu. Este o satisfacție că poți construi treptat mintea copilului, cu ajutorul profesorului de la clasă.
– Aș vrea să vorbim puțin despre Liceul UMFST, un proiect care și-a dovedit deja performanța de top. Ați avut acolo libertatea de a vă implementa propriul model? Ați primit acea „baghetă magică” pentru a face lucrurile așa cum credeți că este mai bine?
Da, cred că și aceasta a fost a doua mare provocare din viața mea. Prima a fost la liceul Bolyai, iar acum este la Liceul UMFST. Acolo am încercat să aplic la clasă cam tot ce am citit în zona educațională și să-mi construiesc o viziune asupra modului în care îl pot forma pe elev. Este o meserie în care apar foarte multe variabile: tipologii diferite de elevi, așteptări diferite. Dar eu cred că, în momentul de față, se simte că încercăm altfel. Ceea ce reprezint eu ca profesor se simte la ora mea de limba română.
Eu cred asta și cred că, dacă în primele luni elevii sunt puțin șocați — știți cum e când se vine la liceu — după aceea intrăm într-o normalitate. Și cred că ajungem la un set de valori pe care îl urmăm. Cred că este important ca elevii să vadă valorile pe care le au profesorii în consonanță cu valorile lor și să meargă pe aceeași direcție.
Și da, am avut această libertate.
– Se spune că, după modelele occidentale, profesorii ar trebui să fie aproape prieteni cu elevii — desigur, păstrând distanța necesară între catedră și bancă. Este vorba, de fapt, despre eliminarea barierelor de comunicare și recâștigarea încrederii, astfel încât demersul comun să fie învățarea și performanța?
– Să știți că eu gândesc mai departe de concursuri și olimpiade școlare, mai departe de notele care sunt trecute în catalog. Eu cred că performanța noastră, ca echipă și ca mod de lucru împreună cu colegii mei, se va vedea în timp — în momentul în care îi vom vedea adulți. Adulți care au succes ca oameni și ca profesioniști. Pentru că ne interesează foarte mult și modul în care își construiesc personalitatea și valorile după care trăiesc.
Eu cred că este inutil să ai foarte multă informație dacă nu ai un set de valori. Trebuie să construim caractere. În descrierea pe care o avem și pe site vorbim despre acel „caracter intelectual” care ne interesează foarte mult. Și cred că este o șansă pentru Târgu Mureș în acest moment. Nu neapărat mai bună sau mai rea decât altele — nu intru în această discuție permanentă care s-a creat în jurul liceului, că aici ar fi mai bine decât în altă parte.
Este bine pentru cei care au aceleași valori și pentru cei cărora noi le putem răspunde. Nu este pentru toată lumea și poate că nici nu trebuie să fie. Dar nu este acel „liceu de fițe”, cum se spune uneori. Cred că modestia și firescul ne caracterizează. În spatele clădirii, oricât ar fi ea de impunătoare, sunt niște oameni care lucrează zi de zi. Copiii sunt alături de noi. Nu suntem neapărat prietenii lor, dar suntem foarte apropiați de ei. Ei știu că noi suntem profesorii lor, știu că trebuie să existe respect, dar știu și că suntem alături de ei în orice provocare — educațională sau personală.
– Dacă ați avea puterea să schimbați sistemul educațional din România, cum ar arăta școala românească în viziunea dumneavoastră?
– Nu știu dacă sunt foarte bun la politici educaționale. Dar eu visez la o școală care construiește. Din păcate, în educație este foarte mult „breaking news” și foarte puțin timp pentru reflecție. Foarte puțin timp pentru a analiza cu adevărat ce faci bine și ce faci greșit. Este o meserie în care greșești mult. Este normal să greșești. Nu poți răspunde tuturor dorințelor și pretențiilor. Dar trebuie să fii fidel obiectivelor pe care le ai. Eu cred că aș pune în centrul școlii un set de valori. Aș pune încrederea în profesor. Aș pune încrederea în comunități. Și aș încerca să construiesc comunități educaționale reale, în care toți dialogăm și dezbatem.
Cred că ar trebui să repunem în prim-plan cartea. Nu să simulăm permanent examene și evaluări. Pentru că tot timpul simulăm: simulări peste simulări, ca să vedem la ce nivel suntem. Dar când construim competențele? Când construim caracterul? Dacă permanent simulăm evaluări, nu avem timp pentru construcție. Eu nu sunt pe principiul acesta că trebuie mereu să verificăm la ce nivel suntem. Nu știm în cât timp se formează o competență.
Ai nevoie de timp. Ai nevoie de spațiu de reflecție. Ai nevoie de reconfigurări de traseu. Pentru că este un spațiu foarte dinamic, iar modul în care gândesc elevii astăzi este foarte diferit de acum doi ani. Și atunci este nevoie de actualizare continuă.
– Vedeți totuși un rol pentru surse deschise și mai neconvenționale care i-ar putea atrage pe tineri spre lectură? Astăzi se spune adesea că internetul ne răpește răbdarea: nu mai citim, „scrollăm” întruna și trecem rapid de la un lucru la altul. Cum îi faceți pe elevi să iubească lectura?
– Să știți că iubirea aceasta pentru cunoaștere și pentru carte nu vine peste noapte. Pentru că nu este ceva natural să înveți fără efort. Necesită efort, necesită ambiție. Și atunci încerc, de fiecare dată când abordăm lectura, să îi fac să vadă că sunt acolo, în lumea cărții, și că ceea ce citesc îi poate ajuta. Eu doar le arăt drumul.
Am norocul, în momentul de față, să lucrez cu elevi foarte buni, care înțeleg rapid modelul acesta. Și atunci un moment de reflecție, poate un moment mai filozofic, legat de identitatea lor și de căutările lor, în relație cu ceea ce studiem, are sens pentru ei și are impact rapid.
La nivelul studiului literaturii — pentru că eu pun foarte mult accent pe asta — eu nu merg doar pe lectură, ci pe studiul literaturii.
De 15 ani merg pe direcția aceasta. Eu nu cred că trebuie să formăm doar abilități. Trebuie să îi oferim copilului cunoștințe solide, care apoi, prin abilități cognitive superioare, să ducă la rafinament și la o gândire critică autentică. Să știți că nu sunt atât de nonconformist sau de neconvențional cum spune lumea.
Eu doar aplic ceea ce învăț din cărți. Dacă știu că gândirea critică se dezvoltă prin anumite strategii, atunci le aplic cu consecvență. Nu sar peste pașii care trebuie urmați. Adică știu aceste lucruri din practică și din cărțile pe care le-am citit.
Orice metodă are pași care trebuie urmați întocmai. Nu încerc să variez metodele doar pentru că mie mi se pare că ar suna mai bine. Nu merg după impresii. Mă duc după ceea ce este validat științific. Am fost mereu foarte atent să aleg acele strategii care au fost validate în cercetare.
– Cum ar putea presa scrisă — noi, de exemplu — să își aducă aportul pentru a stimula apetitul pentru citit?
– Rolul presei, și mai ales al presei culturale, s-a schimbat foarte mult. Nu știu dacă tinerii mai au obișnuința de a citi informația așa cum o făceam noi, parcurgând tot textul. Eu îi provoc la literație media și încerc să îi duc în zona de lectură critică a textelor. Încerc să îi fac să vadă ce se află dincolo de o simplă știre. Vă dau un exemplu: într-o zi a apărut o știre despre faptul că o emisiune foarte cunoscută de la televiziunile naționale urma să dispară.
Nu am discutat-o ca pe un simplu cancan. Am interpretat-o ca pe o schimbare de paradigmă în presa românească. Pentru că intervine inteligența artificială și apare nevoia unei mai mari siguranțe a informației. Și totuși ne despărțim de ceva care ne-a oferit, mult timp, această siguranță.
Nu vorbim întotdeauna despre presă doar la nivelul concret al știrii zilnice. Cred că trebuie să îi facem pe tineri să redescopere siguranța informației. Într-o lume a inteligenței artificiale și a fake news-ului, este foarte important să redescoperim acei lideri de opinie care pot conduce publicul către informații credibile.
– Faceți parte din ANPRO și lucrați cu foarte mulți profesori de limba română din țară. Aveți o imagine de ansamblu nu doar asupra României, ci și asupra Republicii Moldova. Ce mesaj de speranță le transmiteți cititorilor noștri?
– Sunt foarte mulți colegi dedicați. Foarte mulți. Poate că, în ultimele luni, atitudinea a fost una mai dezamăgită. Dar declarativ putem spune că suntem dezamăgiți — în realitate, orele merg mai departe. Profesorii intră la clasă în fiecare zi și își fac meseria. Și în Republica Moldova am întâlnit profesori care vin la cursuri de formare cu o determinare extraordinară. Indiferent de greutățile pe care le au. La fel și în România.
Chiar dacă la ultimul simpozion am avut emoții — mă întrebam dacă vor mai veni colegii, având în vedere situația de la începutul anului școlar. Dar a fost un număr foarte mare de participanți. Profesori care își rup din timpul personal și din timpul petrecut cu familia ca să stea trei zile la formare. Ca să își perfecționeze metodele, să învețe unii de la alții și să dezbată.
Cred că dezbaterea și lectura sunt esențiale într-o societate care crede în carte. Profesorii trebuie să citească — nu doar în domeniul lor, ci și în științele educației. Eu fac parte și din comunitatea MERITO, unde acesta este unul dintre motoare: să ducem cartea spre profesori și să aducem cele mai noi idei din educație. Dar, în același timp, să rămânem ancorați în realitatea clasei. Să fim mai conștienți de ceea ce facem. Reflexivitatea este un principiu pe care l-am preluat de la MERITO și care este extrem de important în activitatea didactică.
Cred că lucrurile nu stau chiar atât de rău. Dar încrederea trebuie să revină. Și din partea profesorilor șii din partea elevilor. Și din partea societății.
– Suntem un oraș multicultural, în care se folosesc două limbi. Nu este puțin lucru ca un astfel de oraș să dea țării poate cel mai bun profesor de română. Dar m-aș referi acum la elevi: din parcursul acestui interviu pare că viitorul nu sună rău. Sunt generații cu mulți copii minunați?
– Nu, eu nu sunt speriat de noile generații. Cred, însă, că trebuie să ne adaptăm și să devenim mai flexibili în a alege ce este bine pentru ei. Vă dau un exemplu: se spune foarte des că nu mai are rost să memorăm informații, pentru că le găsim la un click distanță. Este un principiu pe care îl accept. Dar modul în care ne construim cogniția și modul în care gândim se formează și prin memorare.
De aceea rămân fidel unor strategii care, de-a lungul timpului, ne-au format și pe noi ca generație. În același timp cred că trebuie să ascultăm mai mult vocea specialiștilor, nu doar vocea străzii. Am făcut chiar și o campanie numită „Conversații în jurul școlii”, în această direcție. Pentru că am înțeles că toată lumea vorbește despre educație. Dar trebuie să vorbim pe baza unor informații validate științific, pe baza cercetării și a lecturilor serioase. Educația este un domeniu extrem de dinamic.
Cred în generațiile care vin după noi. Cred că vor fi mai bune decât noi. Pentru că, dacă nu am crede asta, nu știu de ce ne-am mai face profesori. Datoria unui profesor este să îi dea copilului șansa de a-l depăși, de a fi mai bun decât el. Acesta este motorul care ne ține în dinamica vieții școlii.
interviu realizat de Dragoș Bardoși
sursa foto principală: https://www.proiectulmerito.ro/
URMĂREȘTE ȘI
Vorba lu’ Mihai: Plăcerea de a găsi o problemă în orice rezolvare
„Nu cuiele L-au ucis a doua oară, ci uitarea şi nepăsarea noastră…”