Colegiul Economic „Transilvania” din Târgu Mureș a fost desemnat oficial „Colegiu de Antreprenoriat”, devenind una dintre cele 22 de instituții de învățământ din România incluse în această rețea educațională de elită. Distincția a fost acordată în cadrul unei ceremonii organizate în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București.
Inițiativa este implementată de Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), în parteneriat cu IMM România și Ministerul Educației, având ca obiectiv integrarea antreprenoriatului ca opțiune reală de carieră pentru elevi.

„Am fost prezenți, cu multă emoție și bucurie, alături de alte 21 de colegii economice din țară pentru a celebra performanța. Distincția certifică rezultatele colegiului nostru în implementarea cu succes, de peste 23 de ani, a metodei inovative ”firma de exercițiu” și în promovarea unei educații orientate către inițiativă și spirit antreprenorial.
Faptul că suntem unul dintre cele 22 de licee și colegii economice din România care au dobândit titlul de “Colegiu de antreprenoriat”, reprezintă un prim pas semnificativ dintr-o amplă inițiativă menită să integreze antreprenoriatul printre opțiunile concrete de carieră, promovate în sistemul de educație românesc.
Această titulatură ne oferă oportunitatea de a ne dezvolta oferta educațională cu opțiuni concrete de instruire profesională modernă, care să pregătească elevii pentru o economie sustenabilă, digitală și într-o continuă dinamică”, au transmis reprezentanţii unităţii de învăţământ.

Președintele IMM România, Florin Jianu, a subliniat că România are nevoie de o schimbare de mentalitate încă din școală, în contextul în care țara se situează sub media europeană la numărul de întreprinderi mici și mijlocii raportat la mia de locuitori.
Prin noul statut, Colegiul Economic „Transilvania” își va extinde oferta educațională, cu accent pe formarea competențelor necesare într-o economie digitală și dinamică.
Citeşte şi: Laborator de știință pentru copii, la Târgu Mureș. Experimente practice pentru elevii între 8 și 13 ani
Potrivit statisticilor, peste jumătate dintre tinerii români își doresc să devină antreprenori, iar proiectul își propune să le ofere instrumentele practice necesare pentru a transforma ideile în afaceri reale.
Alex Corin

