Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș au fost solicitați să intervină în municipiul Târgu Mureș, pe strada Sârguinței, în urma semnalării unui miros de ars într-un bloc de garsoniere. La locul evenimentului au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială pentru intervenție și comandă, 1 ambulanta SMURD și autoscara.
În urma recunoașterii executate, la nivelul etajelor 3 și 4 ale imobilului se simte miros de fum pe casa scării, iar două apartamente sunt ușor inundate cu fum. Sursa generatoare de fum nu a fost încă identificată. Se cercetează în continuare zona și se acționează cu o linie de furtun în spațiul dintre cele două blocuri. Din fericire, nu au fost identificate victime și nu a fost necesară evacuarea locatarilor.
Diana Cărburean

