Acțiune a polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale Mureș, în cadrul unui ordin european de anchetă

IPJ Mureş transmite: La data de 8 martie 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în comunele Corunca, Crăciunești și Păsăreni, în cadrul unui ordin european de anchetă.

Activitățile au fost desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în baza delegării procurorului, pentru sprijinirea autorităților judiciare din Germania, respectiv Procuratura Traunstein.

CITEȘTE ȘI Bărbat reținut pentru conducere sub influența alcoolului

În cauză sunt implicați trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 34 de ani, cercetați de autoritățile germane pentru săvârșirea, pe parcursul anului 2025, a unor infracțiuni de înșelăciune, comise în cadrul unui grup infracțional organizat, în domeniul lucrărilor de construcții. 

Pe numele acestora au fost emise mandate europene de arestare.

polițiști

În urma perchezițiilor, poliţiştii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri de interes în cauză, printre care dispozitive electronice, documente și înscrisuri în legătură cu activitatea infracțională, o ștampilă, o armă cu aer comprimat de calibrul 4.5 mm, dar și 25.300 de euro.

De asemenea, poliţiştii au depistați doi dintre bărbații vizați, aceștia fiind prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, care a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. 

În cursul zilei de astăzi, aceștia urmează să fie prezentați instanței de judecată, în vederea luării măsurii arestării preventive.

Referitor la cel de-al treilea bărbat, există indicii că s-ar afla pe teritoriul unui alt stat.

URMĂREȘTE ȘI

Rușine autorităților publice din Mureș! Niciun oficial la comemorarea deținuților politici

INTERVIU / Bogdan Rațiu, profesorul de română din Târgu Mureș ale cărui manuale sunt folosite în toată țara și în Republica Moldova: „Nu trebuie doar să transmitem informații, trebuie să construim caractere”