O femelă de pumă a ajuns la Grădina Zoologică din Târgu Mureș pentru a-i deveni parteneră singurului exemplar din parc

Singura pumă de la Grădina Zoologică din Târgu Mureș nu mai este singură. O femelă a fost adusă recent din Ungaria pentru a-i deveni parteneră masculului care trăiește aici din vara anului 2024.

Puma

Masculul a ajuns la Târgu Mureș în 13 iunie 2024, fiind adus tot din Ungaria. În prezent, acesta are 2 ani, 5 luni și 25 de zile. Noua femelă a sosit la grădina zoologică în 4 martie 2026. Animalul are 19 ani, 7 luni și 25 de zile, și are un parcurs internațional: s-a născut în Polonia, a trăit o perioadă într-o grădină zoologică din Ungaria, iar acum a fost transferată la Târgu Mureș.

Alegerea femelei a fost făcută după analize privind compatibilitatea dintre cele două animale, iar reprezentanții grădinii zoologice spun că aici i se va oferi un loc stabil.

Deocamdată, prima întâlnire dintre cele două pume nu a avut loc. Femela se află în perioada obligatorie de carantină, procedură standard pentru animalele nou aduse. După încheierea acestei etape, cei doi prădători vor fi lăsați să se cunoască și vor împărți același spațiu generos din cadrul grădinii zoologice.

Citeşte şi: Record de vizitatori la Zoo Târgu Mureș: peste 309.000 de persoane în 2025

Îngrijitorii speră ca masculul să se adapteze rapid la prezența noii partenere. La Grădina Zoologică din Târgu Mureș nu a mai existat o pereche de pume de peste zece ani, iar aducerea femelei reprezintă un pas important pentru diversificarea și stabilitatea colecției de animale.

Sanda Viţelar

Urmăreşte şi: