ASA Târgu Mureș pierde acasă cu Chindia și complică lupta pentru play-off!

Formația AFC ASA Târgu Mureș a fost învinsă pe teren propriu de Chindia Târgoviște cu scorul de 2-0, în ultimul meci al etapei a 20-a din Liga 2, disputat luni, 9 martie 2026, pe stadionul Trans-Sil.

Partida era una decisivă pentru calificarea în play-off, cele două echipe intrând pe teren la egalitate de puncte, câte 36, ocupând ultimele poziții calificabile, locurile 5 și 6. În urma victoriei, Chindia Târgoviște și-a asigurat matematic prezența în play-off cu o etapă înainte de finalul sezonului regular.

În schimb, pentru ASA Târgu Mureș situația s-a complicat. Echipa târgumureșeană rămâne pe locul 6, însă nu mai depinde doar de propriile rezultate pentru a-și păstra poziția. La egalitate de puncte cu Steaua București, mureșenii sunt dezavantajați de rezultatul direct, pierdut cu 2-1 în Ghencea.

Astfel, calificarea în play-off se va decide în ultima etapă, când ASA Târgu Mureș va juca în deplasare la Sfântu Gheorghe, iar Steaua București va întâlni Poli Iași. Rezultatele acestor meciuri vor stabili echipa care va ocupa ultimul loc disponibil pentru faza superioară a campionatului.

(Sursa foto: PIXEL ProSport)

Sorin Crăciun

Citește și,