Măsuri de ordine publică la manifestări cu public numeros

Marți, 10 martie, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș, alături de celelalte structuri județene ale Ministerului Afacerilor Interne, vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică cu ocazia adunării publice ce va avea loc în municipiul Târgu Mureș, la Monumentul Secuilor Martiri, în intervalul orar 16:00–20:00, urmată de un marș către sediul Instituției Prefectului – Județul Mureș.

Potrivit prevederilor Legii nr. 60/1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, organizatorii au obligația de a respecta condițiile stabilite privind accesul participanților, locul de desfășurare, traseul de deplasare și intervalul orar al manifestării. De asemenea, conform aceluiași act normativ, participanții trebuie să respecte recomandările organizatorilor și ale forțelor de ordine, să se abțină de la orice acțiuni care ar putea împiedica desfășurarea normală a adunării publice și să nu incite, prin viu grai sau prin alte mijloace, la astfel de comportamente.

Pentru prevenirea, descurajarea și documentarea eventualelor fapte antisociale care ar putea afecta caracterul pașnic al manifestării, jandarmii vor realiza fotografii și filmări operative pe durata desfășurării evenimentului, în conformitate cu legislația în vigoare. Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș va asigura protecția tuturor persoanelor care aleg să își exprime opiniile în mod pașnic, în exercitarea drepturilor și libertăților constituționale.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a adunării publice, jandarmii recomandă participanților să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, să nu utilizeze drone în zona evenimentului sau deasupra mulțimii, folosirea acestora fiind interzisă prin lege, să sesizeze imediat forțele de ordine dacă observă persoane cu comportament antisocial și să solicite sprijinul celui mai apropiat echipaj de jandarmi sau să apeleze numărul unic de urgență 112, dacă situația o impune.

Diana Cărburean