Conducerea UDMR Mureș a anunțat organizarea a numeroase evenimente culturale la Târgu Mureș, care se vor derula pe parcursul a trei zile, în perioada 13-15 martie, pentru marcarea a 178 de ani de la debutul Revoluției de la 1848.
„De când am preluat președinția UDMR Mureș, am avut câteva idei printre care și aceasta: am început anul trecut să organizăm mai amplu Ziua Națională a Maghiarilor de Pretutindeni, din 15 martie. Pentru că este foarte important ca să includem pe toată lumea care vrea să facă ceva în mod organizat pentru Târgu Mureș. Simțim azi că a fost o idee bună pentru că suntem mult mai mulți și avem un program foarte amplu din 13 martie până la 15 martie (…). Programul organizat împreună cu instituțiile și organizațiile partenere oferă tuturor generațiilor posibilitatea de a sărbători împreună ziua de 15 martie, descoperind în același timp locurile istorice ale orașului nostru și bogata sa ofertă culturală”, a declarat președintele UDMR Mureș, Csibi Attila Zoltán.
13 martie:
18:00 – „Acum sau niciodată!” – proiecție de film cu întâlnire cu publicul – Palatul Culturii / Organizatori: Primăria Târgu Mureș, Vándormozi
14 martie:
18:00: Slam Poetry – Cetate, fostul restaurant (Cafeneaua Petőfi) / Organizator: Asociația Pentru Târgu Mureș / Partener: Consiliul Consultativ al Tinerilor Maghiari din județul Mureș
20:00: Revenim acasă – spectacolul Ansamblului de Dansuri Populare pentru Copii „Tipegő” – Cetate, Bastionul Dogarilor / Organizator: Asociația „Pentru Târgu Mureș” / Partener: Casa Tradițiilor Ardelene
21:00: Joc popular pentru tineret – Cetate, Bastionul Dogarilor / Organizator: Asociația Pentru Târgu Mureș / Partener: Casa Tradițiilor Ardelene
15 martie:
09:00–19:00: Cafeneaua Petőfi – fostul restaurant, Cetatea Târgu Mureș / Organizator: Asociația Pentru Târgu Mureș
10:00–14:00: Atelier de meșteșuguri – Cetate, sala de la etaj al Muzeului Județean Mureș / Organizator: Asociația Pentru Târgu Mureș / Parteneri: Casa Tradițiilor Ardelene, Teatrul Ariel
10:00–11:00: Vizită ghidată: Capitole din istoria unui muzeu – Cetate, Muzeul Județean Mureș / Organizator: Muzeul Județean Mureș
11:00–12:00: Femeile în Revoluția din 1848, miniexpoziție – Biblioteca Teleki-Bolyai / Organizator: Biblioteca Teleki-Bolyai
11:30–12:30: Joc popular pentru copii / Organizator: Asociația Pentru Târgu Mureș / Partener: Casa Tradițiilor Ardelene
12:00–12:50: Plimbare tematică „’48” în Târgu Mureș – Biblioteca Teleki-Bolyai / Organizator: Biblioteca Teleki-Bolyai
13:00–13:45: Lúdas Matyi – spectacol de păpuși – Cetate, Bastionul Măcelarilor / Organizator: Teatrul Ariel
13:00–13:45: Program festiv al școlilor maghiare din Târgu Mureș – Statuia Petőfi / Organizator: Fundația Culturală și Sportivă PRO XXI
13:00–14:00: Revoluția pe pânză – Ce ne spun imaginile despre 1848? Prelegere de Zsófia Csergő – Cetate, sala de la etaj al Muzeului Județean Mureș / Organizator: Asociația Pentru Târgu Mureș / Partener: Collegiul Mathias Corvinus, Centrul Târgu Mureș
13:45: Flashmob – Tinerii revoluției – Piața Teatrului / Organizator: Ansamblul Artistic Mureș și ansamblurile populare de amatori din județul Mureș (Borsika, Boróka, Hajdina, Napsugár, Zsurló, Csillagfény, Bíborka)
14:00: Demonstrație ecvestră – curtea din spate a Cetății / Organizator: Centrul ecvestru Varázspatkó
14:00–15:00: Vizită ghidată: Capitole din istoria unui muzeu – Cetate, Muzeul Județean Mureș / Organizator: Muzeul Județean Mureș
14:25: Flashmob – Tinerii și tinerele revoluției – Cetate, curte / Organizator: Ansamblul Artistic Mureș
14:30: Teatru de păpuși de bâlci – prima curte a Cetății / Organizator: Universitatea de Arte din Târgu Mureș
14:40: Mișcare – performance de teatru-dans – Cetate, Cupola / Organizator: Universitatea de Arte din Târgu Mureș
14:45: Performance – Ce a dorit națiunea maghiară în 1848? – intrarea Bastionului Dogarilor / Organizator: Universitatea de Arte din Târgu Mureș
16:00: COMEMORAREA FESTIVĂ de la Monumentul Secuilor Martiri / Organizator: UDMR Mureș
17:00: Adaptarea în teatru – masă rotundă – Teatrul Național Târgu Mureș / Organizator: Compania „Tompa Miklós” a Teatrului Național Târgu Mureș
17:00: QUIZ revoluționar – Cetate, fostul restaurant (Cafeneaua Petőfi) / Organizator: Asociația Pentru Târgu Mureș
18:00: Gala de premiere „Carte și lumânare” și CONCERT FESTIV
Cântece din ’48 – spectacol festiv al Filarmonicii de copii din Vlahița și al husarilor – Palatul Culturii / Organizator: UDMR Mureș
18:00: Timp de noapte – spectacol al Teatrului Maghiar de Cameră din Zenta (bilete: online / casieria Teatrului Național Târgu Mureș) / Organizator: Teatrul Național Târgu Mureș
20:00: Concertul trupei Lelkes – Cetate, Bastionul Dogarilor / Organizator: Asociația Pentru Târgu Mureș / Partener de implementare: Casa Tradițiilor Ardelene
Citeşte şi: UDMR anunță programul de 15 Martie de la Târgu Mureș
Alex Corin

