Primăria Orașului Iernut anunță aplicarea unor facilități fiscale privind impozitele locale, în conformitate cu legislația în vigoare, măsurile vizând atât proprietarii de clădiri vechi, cât și persoanele cu handicap.
Potrivit reprezentanților Primăriei Iernut, pentru clădirile cu vechime cuprinsă între 50 și 100 de ani se acordă o reducere de 15% la impozit, iar pentru cele cu o vechime mai mare de 100 de ani reducerea este de 25%. Autoritățile locale precizează că aceste reduceri au fost aplicate automat în evidențele fiscale ale primăriei, fără a fi necesară depunerea unei cereri din partea proprietarilor.
De asemenea, sunt acordate facilități fiscale pentru persoanele cu handicap. Pentru clădirile și terenurile aferente domiciliului, persoanele cu handicap grav beneficiază de o reducere de 50%, iar cele cu handicap accentuat de o reducere de 25%. În ceea ce privește mijloacele de transport cu capacitatea cilindrică sub 2.000 cm³, reducerea este de 50% pentru persoanele cu handicap grav și de 25% pentru cele cu handicap accentuat, facilitatea aplicându-se pentru un singur vehicul.
Primăria Iernut precizează că reducerile acordate până la 31 decembrie 2025 se prelungesc automat, în cazul în care nu au intervenit modificări în situația beneficiarilor. Persoanele încadrate în grad de handicap după 1 ianuarie 2026 trebuie însă să depună o cerere și documentele justificative pentru a beneficia de aceste facilități.
În situația în care contribuabilii au achitat deja impozitul înainte de aplicarea reducerii, diferența poate fi restituită sau compensată, în baza unei cereri depuse la sediul Primăriei Orașului Iernut.
Citeşte şi: Consiliul Local Târgu Mureș a redus impozitele auto la nivelul minim permis de lege
Totodată, autoritățile locale anunță că persoanele care își achită integral impozitul până la data de 31 martie 2026 beneficiază de o bonificație de 10%.
Alex Corin

