Peste jumătate dintre angajații din sănătate sunt în risc de epuizare profesională

Per ansamblu, 55,3% dintre angajații din sistemul sanitar se află în zone de risc (portocaliu și roșu), iar doar 44,7% mai rămân în zona verde, fără risc major de epuizare profesională.

Un studiu național privind riscul de epuizare profesională în sistemul sanitar a fost prezentat în cadrul conferinței „Viitorul muncii în sănătate”, Adaptarea prevederilor contractelor colective la noile condiții ale pieței muncii, organizată la Târgu Mureș de Federația Solidaritatea Sanitară din România. Evenimentul a reunit reprezentanți ai sistemului medical, ai sindicatelor și ai instituțiilor publice pentru a analiza datele privind starea reală a personalului din sănătate și posibile soluții pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Mai multe detalii despre eveniment aici.

Datele prezentate în cadrul studiului longitudinal BATEREP arată o deteriorare semnificativă a stării de bine a personalului medical între 2021 și 2024. Scorul mediu al indicatorului BAT-C, utilizat pentru evaluarea burnout-ului, a crescut de la 2,35 la 2,71, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 15%. În același timp, ponderea personalului aflat în zona de risc ridicat aproape s-a dublat, de la 19% în 2021 la 31,7% în 2024.

Per ansamblu, 55,3% dintre angajații din sistemul sanitar se află în zone de risc (portocaliu și roșu), iar doar 44,7% mai rămân în zona verde, fără risc major de epuizare profesională.

Studiul arată că una dintre cele mai vulnerabile categorii este cea a medicilor care efectuează gărzi. Conform datelor analizate, 89% dintre medicii de gardă se află în zone de risc de burnout, dintre care 38% în risc mare și 51% în risc mediu.

Citeşte şi: Cursuri certificate la UMFST

Programul de lucru este un factor major. Mulți dintre acești medici depășesc frecvent limita europeană de 48 de ore de muncă pe săptămână, iar o parte dintre ei ajung chiar la peste 60 de ore de muncă săptămânal.

În același timp, medicii tineri sunt cei mai vulnerabili: în grupa de vârstă 25–34 de ani, aproximativ 45% dintre angajați se află în zona roșie de risc, ceea ce ridică semne de întrebare privind viitorul sistemului sanitar și capacitatea acestuia de a păstra personalul tânăr.

Datele prezentate la conferință arată și o legătură puternică între burnout și percepția asupra veniturilor. Indicele compozit de satisfacție salarială este de 2,18 din 5, iar 71,2% dintre angajați se declară sub pragul de satisfacție. Cea mai slabă evaluare este acordată evoluției salariilor în timp, cu un scor de 1,42 din 5.  În aceste condiții, aproximativ o treime dintre angajații din sistem iau în considerare plecarea din sistem, potrivit datelor prezentate de cercetători.

Analiza a fost realizată pe un eșantion extins, care a inclus 1.100 de medici din 41 de județe și 276 de spitale, oferind una dintre cele mai ample imagini asupra stării profesionale a personalului medical din România.

În total, cu prilejul evenimentului de la Târgu Mureș, au fost lansate patru studii importante privind activitatea personalului medical.

„Cercetarea principală se referă la calitatea vieții profesionale a angajaților din sistemul sanitar. Deși denumirea poate părea abstractă, ea acoperă foarte multe dimensiuni concrete ale activității din sănătate: satisfacția față de muncă, nivelul de epuizare profesională, relațiile dintre colegi, atmosfera la locul de muncă și alte aspecte care influențează direct activitatea personalului medical.

Analiza arată că, raportată la nivelul ideal, calitatea vieții profesionale în sistemul sanitar se situează undeva la aproximativ 48,5%, adică la jumătatea distanței dintre nivelul ideal și nivelul minim posibil. În paralel, analizăm și problema epuizării profesionale folosind de cinci ani un instrument de evaluare numit BATEREP, care ne-a permis să realizăm un studiu longitudinal începând din 2021 până în 2024, iar pentru medicii de gardă până în 2025. Acesta ne arată evoluția în timp a nivelului de burnout în sistemul sanitar”, a declarat managerul sindical Viorel Rotilă, organizator al evenimentului.

În ediţia tipărită de luni a Cotidianului Cuvântul Liber vom prezenta un material amplu legat de rezultatele celor patru studii realizate la nivel naţional.

Sanda Viţelar