În cadrul unei conferinţe internaţionale organizate săptămâna trecută la Institutul Cultural Român, dedicată destinului internaţional al literaturii române, preşedintele Uniunii Scriitorilor, Varujan Vosganian, a atras atenţia asupra lipsei unei strategii culturale coerente în România. El a subliniat că, deşi există strategii în numeroase domenii, cultura nu beneficiază de o astfel de viziune, deşi dezvoltarea ei necesită o bază solidă pentru a putea atinge performanţe la nivel înalt.
Vosganian a evidenţiat faptul că, după 1990, rolul scriitorilor şi al oamenilor de cultură a scăzut în societate, iar România se confruntă cu un „deficit cultural” profund, despre care se vorbeşte mult mai puţin decât despre deficitul comercial sau bugetar. Acest deficit se reflectă, printre altele, în raportul dintre literatura de import şi cea de export: pe piaţa de carte din România, aproximativ 92% dintre volumele vândute sunt traduceri din literatura străină, ceea ce face ca traducătorul să devină un protagonist important al vieţii literare, în timp ce scriitorii români sunt mai puţin vizibili.
De asemenea, traducătorii români sunt plătiţi mult mai prost decât cei care traduc literatura română în alte limbi, situaţie considerată umilitoare.
El a arătat că autorii români, în special cei din generaţiile noi, ajung să concureze direct cu mari scriitori ai literaturii universale, ale căror opere sunt deja consacrate, în timp ce ei sunt adesea puţin cunoscuţi în propria ţară. Această competiţie este inegală şi ar trebui compensată prin măsuri administrative şi prin parteneriate culturale, însă finanţarea pentru traduceri rămâne foarte redusă.
Vosganian a pledat pentru dezvoltarea unor programe mai ample de traducere şi pentru crearea instituţiei agentului literar, care lipseşte în România şi care ar putea promova literatura română în străinătate. În prezent, traducătorii sunt cei care îndeplinesc parţial acest rol. De asemenea, el a subliniat necesitatea unui feedback din partea editurilor străine şi a unei selecţii mai riguroase a cărţilor româneşti propuse pentru publicare peste hotare.
În cadrul dezbaterii s-a discutat şi despre progresele realizate în ultimele două decenii în promovarea literaturii române în lume, despre rolul traducătorilor şi despre posibilitatea existenţei unei „reţete” a succesului pentru o carte într-un context globalizat. Traducătorul francez Jean-Louis Courriol a remarcat că literatura română modernă este puţin cunoscută în Franţa, oferind exemplul lui Marin Preda, ale cărui opere sunt încă în curs de traducere.
În schimb, Marian Ochoa de Eribe a susţinut că în Spania literatura română este bine reprezentată, iar Bettina Worgotter a afirmat că aceasta are o poziţie bună şi în spaţiul german.
Profesorul şi traducătorul Roberto Merlo a analizat situaţia din Italia, unde traducerile din literatura română au apărut sporadic, asemenea unor „ploi de stele”. Cu excepţia unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, scriitorii români nu au reuşit să se impună constant pe piaţa editorială italiană.
Evenimentul a făcut parte din seria „După 20 de ani. Cărţile României şi călătoriile lor”, care marchează două decenii de existenţă ale programului Translation and Publication Support (TPS), prin care Institutul Cultural Român sprijină editurile străine să publice autori români. În cadrul programului au fost finanţate peste 1.000 de titluri traduse şi publicate în numeroase ţări.
Citește și