Prof. dr. Constantin Nicuşan
Politica, religia, sexualitatea… zone tabu?… Impostura, corupţia şi incompetenţa au devenit coordonate de succes, în politică… Religia rătăceşte pe drumul spre instituţionalizare, ca for al moralităţii… iar sexualitatea intră în derapaje care neagă natura umană. Dar, oare, nu au crescut, toate, în grădina… educaţiei?
AI-ul, venind în forţă, din urmă, nu găseşte eradicate ignoranţa şi analfabetismul funcţional… Şi de aici, iresponsabilitatea individuală şi colectivă, care riscă să compromită, nu doar democraţia, ci şi destinul umanităţii la scară planetară. Inteligenţa artificială aduce imense servicii omului, doar în contextul asumării responsabilităţii şi moralităţii exemplare. Încât Dumnezeu să poată spune: „Am încredere în tine, omule!”
Când sistemul de educaţie publică ori privată poate crea contextul comunicaţional conflictual, neutral sau retractal, personalitatea, în traseul ei, îşi asumă ipostaze care, principial sau de facto, pot altera identitatea, inclusiv ca virtualitate axiologică. Astfel, orizontul de speranţă al fiinţei umane refuză să se devoaleze în jocul de rol limitativ prin ofertă, ori prin exerciţiul de implicare.
Tânărul în formare, dar şi adultul antrenat într-un program de formare continuă, ar trebui să aibă acces la soluţii integratoare. Politologia, istoria,
sociologia şi filosofia politică ar lărgi perspectiva de avizare în opţiunile politice, eliminând riscul manipulării ori al alunecărilor spre extremele ideologice şi modelele antidemocratice. Cetăţeanul educat în spiritul valorilor civismului democratic, poate alege responsabil pentru el şi societate.
Deocamdată, în politică respirăm empirism, respirăm intoleranţă şi ură. Alegem emoţional, iraţional, sub imperiul sloganelor, al discursurilor populiste, al promisiunilor absurde în raport cu realitatea şi sub spectrul miturilor distorsionate şi al teoriilor conspiraţioniste. O inerţie instituţională eşuată în paradigma incompetenţei, ori prin lipsă de profesionalism, ori prin adormire în canoane, conduce la răsturnarea scalei de valori şi prăbuşirea încrederii cetăţeanului în instituţiile statului şi în principiile structurale ale democraţiei.
Un aspect de complementaritate, în formarea spirituală a generaţiilor şi al dialogului interconfesional, îl reprezintă nu doar studiul religiei în şcoală, ca opţiune a tânărului, a familiei, a disponibilităţii instituţiei de învăţământ… dar şi ce ştie tânărul şi apoi adultul despre celălalt, de altă confesiune…
Un sistem de învăţământ, care nu oferă nimic despre istoria religiilor, alimentează tot un empirism în înţelegerea şi toleranţa pentru cel care vine din altă cultură religioasă. Ignoranţa conduce la neînţelegere, intoleranţă, fanatism, toate finalizate în ideologia terorismului şi a eliminării celor care nu acceptă îndoctrinarea şi prozelitismul agresiv.
Acelaşi empirism domină şi concepţiile celor care se opun educaţiei sexuale în şcoli. Aici, sistemul educaţional şi cel medical trebuie să conlucreze. Ignoranţa tinerilor conduce la rezultate nefaste, precum pedofilia, mame minore, şantaj şi trafic de persoane şi de influenţă, dar şi lipsa pregătirii elementare a viitorilor părinţi ori planificarea natalităţii.
Educaţia sexuală aduce informaţia medicală necesară prevenţiei bolilor cu transmitere sexuală, cât şi eliminarea rezervelor privind tratamente precum vaccinarea HPV ori respectarea normelor de igienă intimă.
Concluziile care se impun de la sine, spre reformarea educaţiei, cristalizează două direcţii: formală şi informală. Pe lângă calendare ori orare flexibile, în tandem cu motivarea actorilor, rămâne cardinală abordarea conţinuturilor în sistem intradisciplinar, transdisciplinar, interdisciplinar şi pluridisciplinar. Formarea formatorilor trebuie să devină o constantă de politici educaţionale, cercetarea un item de evaluare a profesorului, iar reconstrucţia statutului social al dascălului, un target imperativ necesar.
(„Meridiane culturale – arte, ştiinţe, spiritualitate”, nr. 3-4/2025)
Citește și