Mircea Eliade s-a născut la 13 martie (28 februarie, stil vechi) 1907, la Bucureşti, în casa de pe strada Melodiei nr. 1, pe care o va evoca cu plăcere şi nostalgie mulţi ani mai târziu în paginile jurnalului său: „Cele două aripi ale casei alcătuiau un unghi drept şi, între braţele unghiului, se întindea grădina, neobişnuit de mare pentru cartierul în care se afla, la câteva sute de metri doar de statuia Rosetti.”
Datele înscrise în certificatul de naştere, păstrat în Colecţia Registrelor de Stare Civilă a Serviciul Municipiului Bucureşti al Arhivelor Naţionale, contrazic însă varianta scriitorului, care îşi începe „Memoriile” cu afirmaţia „m-am născut la Bucureşti, la 9 martie 1907” prin care, de facto, îşi alege o dată a naşterii sale, diferită de cea înregistrată în documente.
Un loc despre care mărturisea că a avut o importanţă hotărâtoare în viaţa sa a fost mansarda casei părinteşti: „mi-e greu să mă închipui cel care am devenit mai târziu… fără aceste două odăiţe scunde, vopsite cu var, cu ferestruici mărunte (una din ele rotundă ca la o cabină de vapor), cu o sobă de cărămidă nemaivăzută, căci avea gura într-o odaie şi trupul în cealaltă. A fost marele noroc al adolescenţei şi tinereţii mele că am putut locui doisprezece ani acolo, că, mai ales, am putut locui ultimii cinci-şase ani singur.”
La masa de lemn acoperită cu hârtie albastră din mansardă într-un moment de inspiraţie a scris „cu o stranie, necunoscută bucurie” povestirea „Cum am simţit că se face primăvară?”, primul succes literar din viaţa sa de elev; apoi, în liceu, „în anii de miopie galopantă”, tot acolo a început să-şi scrie jurnalul şi „Romanul adolescentului miop”. Pasiunea pentru istoria religiilor şi orientalism a apărut, în timpul lungilor ore de lectură, tot în cămăruţa care „începuse să semene acum cu cabinetul unui erudit din alte vremi”.
În anii de liceu şi de facultate, mansarda de pe Strada Melodiei a devenit „ideal situată” pentru întâlnirile cu prietenii şi cunoscuţii care făceau parte din lumea intelectuală şi artistică a Bucureştiului interbelic. Tot acolo şi-a scris teza de licenţă (1928) şi, după întoarcerea din India, teza de doctorat, în paralel cu romanul „Maitreyi” (1933) care îi va aduce un premiu literar şi o notorietate la care nu se aşteptase.
În anul 1933, şi-a susţinut doctoratul cu teza „Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne”, primind titlul „magna cum laudae” şi a devenit profesor suplinitor la catedra de logică şi metafizică a Universităţii din Bucureşti, unde a susţinut cursul „Problema răului în filosofia indiană”, a cărui reuşită a întrecut toate aşteptările.
Dincolo de succesul pe care l-a cunoscut ca scriitor, tânărul Mircea Eliade s-a dovedit a fi un profesor erudit care, în cei 5 ani de activitate universitară, şi-a pregătit cu meticulozitate fiecare curs şi seminar, fiind apreciat de studenţi pentru vasta cultură şi carismă, dar mai ales pentru stilul său original de predare, prin care nu urmărea să ofere studenţilor doar informaţii, ci îi determina să gândească.
În Colecţia Personalităţi a Arhivelor Naţionale se păstrează 38 de pagini de notiţe scrise de Mircea Eliade pentru cursul „Problema răului în filosofia indiană”, versiunea în limba franceză, alături de câteva articole publicate de scriitor în „Universul literar”, în anul 1939, care pot fi studiate de cei interesaţi prin intermediul sălii de studiu a instituţiei noastre.
Casa lui Mircea Eliade de pe strada Melodiei nr. 1 (în prezent str. Radu Cristian) a fost demolată în anii 1934-1935, în locul său fiind construit un imobil cu 5 etaje. (Arhivele Naţionale ale României)
***
(Pachet 10 cărţi: Mircea Eliade. Detalii: https://www.libris.ro/carte/pachet-10-carti-mircea-eliade/...)
„Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi, şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi „opinia publică”, numai pentru că le-a popularizat numele politica şi literatura.”
Mircea Eliade, Huliganii
*
„Asta n-o vor înţelege ei niciodată: că nu eşti dator să ajungi ceva, că nu trebuie să parvii nicăieri, că ceea ce importă în primul rând este să fii tu şi să poţi rămâne tu însuţi în orice împrejurare a vieţii.”
Mircea Eliade, Întoarcerea din rai
*
„Timpul d-tale interior, singurul care contează, îţi aparţine. Poţi munci visând, sau amintindu-ţi, sau gândind. Numai munca săvârşită întru împlinirea unei vocaţii, şi în primul rând scrisul, pentru că procesul lui e cel mai complicat, numai această muncă te confiscă definitiv. Numai actul creaţiei îţi cere această jertfă…”
Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene
*
„Arta lecturii, aşadar, e în bună parte arta recititului.”
Mircea Eliade, 50 de conferinţe radiofonice 1932-38
*
„Nu-ţi dai seama ce copleşitor lucru e să simţi, câteodată, că timpul ţi-a luat-o înainte, că n-ai făcut anumite lucruri esenţiale la vremea lor şi că ai să te trezeşti într-o bună zi singur, îmbătrânit, incapabil de a mai repara ceva. Căci ceea ce mă apăsa mai mult în după-amiaza aceea era sentimentul ireparabilului. A trecut ceva, a trecut, şi eu n-am băgat de seamă… E cumplit să-ţi dai seama de asta…”
Mircea Eliade, Nuntă în cer
Citește și