EcoStil – magazinul unde hainele primesc o a doua viață, iar femeile o nouă șansă

Un spațiu plin de culoare, haine deosebite și multă speranță s-a deschis luni la Târgu Mureş, pentru comunitate: magazinul EcoStil, o inițiativă de antreprenoriat social care îmbină moda sustenabilă cu solidaritatea.

În spatele umerașelor cu haine retro, vintage sau second-hand atent alese se află însă mai mult decât un magazin. Este un proiect care oferă oportunități reale pentru femeile aflate în dificultate, dar și un loc unde lucrurile vechi sunt transformate în obiecte noi, cu sens.

Accesează locaţia: Strada Revoluției 2, 540600 Târgu Mureș

EcoStil funcționează atât prin magazinul de prezentare recent deschis, cât și prin webshopul ecostil.ro, unde sunt comercializate haine second-hand, produse upcycled realizate din materiale reutilizate și articole handmade create de artizani locali.

Inițiativa este dezvoltată sub egida Asociației EcoTex, în cadrul proiectului „Academia de Afaceri Sociale”, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fundația Civitas pentru Societatea Civilă. Proiectul a beneficiat de o finanțare totală de 61.000 de euro, iar rezultatele se văd deja în comunitate: patru locuri de muncă au fost create pentru femei, dintre care trei pentru persoane fără loc de muncă și unul pentru o pensionară.

ecostil

Deschiderea magazinului marchează însă un moment important într-un drum început cu mult înainte. „Noi am început de la Asociația Divers, iar astăzi continuăm prin Asociația EcoTex. Practic purtăm două pălării, dar rămânem în esență o organizație a comunității, care funcționează cu ajutorul voluntarilor și al oamenilor care cred în ceea ce facem”, a declarat Maria Koreck, președinte al Asociației Divers.

Citeşte şi: Premii naționale pentru elevii de la „Papiu”

Potrivit acesteia, ideea proiectului s-a conturat după luni de pregătiri și după participarea la o competiție de proiecte susținută prin programul european implementat de Fundația Civitas. „Am ținut foarte mult să rămânem ONG, pentru că astfel putem rămâne aproape de comunitate. Putem primi donații, putem colabora cu oamenii și putem ajuta mai mult. Eu cred sincer că asociațiile și fundațiile pot fi mai aproape de comunitate și într-o interacțiune permanentă cu oamenii”, a mai spus Maria Koreck.

EcoStil nu este doar un magazin. Este și o platformă prin care persoanele creative care nu au o formă juridică proprie își pot valorifica talentul. Produsele lor pot fi vândute aici în regim de consignație, iar beneficiarii sunt în special femei cu venituri reduse sau fără venituri, mame singure, persoane cu dizabilități sau pensionare care doresc să obțină un venit suplimentar. În același timp, proiectul are și o dimensiune socială importantă: hainele donate sunt distribuite familiilor vulnerabile din comunitate.

În atelierul EcoStil se creează deja produse noi din materiale vechi, iar echipa lucrează direct la transformarea textilelor. „Facem upcycling și produse handmade chiar aici, în asociație. Avem o croitoreasă angajată și suntem patru persoane în echipă – toate fie fără loc de muncă înainte, fie pensionare. Sperăm că, dacă comunitatea ne va susține, vom putea angaja și mai mulți oameni și această întreprindere socială va înflori”, a explicat Maria Koreck.

După lansarea webshopului la începutul anului, deschiderea magazinului reprezintă următoarea etapă a proiectului. „Acum am intrat într-o nouă fază – deschiderea acestui magazin de prezentare. Ne dorim ca oamenii să vină, să descopere hainele și poveștile lor și să simtă că fac parte dintr-o comunitate care sprijină consumul responsabil și oamenii din jur”, a mai spus președinta Asociației Divers.

Pe viitor, EcoStil își propune să organizeze Repair Café-uri, unde hainele și obiectele pot fi reparate și reutilizate, o prezentare de modă pentru colecția de vară și o campanie de conștientizare privind consumul responsabil.

Până atunci, magazinul abia deschis rămâne o invitație simplă pentru comunitate: să cumpere cu grijă, să refolosească, să sprijine și să creadă că uneori o haină veche poate schimba o viață.

Sanda Viţelar

Urmăreşte şi: