Elevii din clasa a VIII-a susțin au susținut luni examenul scris la Limba și Literatura Română, parte a simulării pentru Evaluarea Națională 2026. Examenul are loc în majoritatea școlilor, însă în 127 de unități de învățământ proba nu se desfășoară, fiind suspendată din cauza boicotului anunțat de profesori.
La nivelul județului Mureș, decizia boicotului a fost luată miercuri, 11 martie, în urma discuțiilor pe care le-au avut liderii filialei Mureș a Federatiei Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, astfel că majoritatea dintre ei au anunțat că nu se vor înscrie pe listele deschise de directorii școlilor mureșene, gimnazii sau licee, în care se organizează această simulare.
În ceea ce privește județul Mureș, nu a existat niciun boicot cu privire la desfășurarea simulărilor, iar toate școlile arondate celor 116 centre de examen au asigurat condiții normale pentru desfășurarea simulării.
„Sigur că în școli s-a ținut cont de colegii care și-au manifestat intenția de a susține ceea ce a solicitat sindicatul, dar vedeți că în școli lucrurile sunt separate, în sensul că sindicatele înaintează doleanțele colegilor către județ, județul la nivel național, iar conducătorii instituțiilor de învățământ, respectiv cadrele didactice, se ocupă de ceea ce au în fișa postului”, a declarat prof. dr. Fănică Niță, inspector școlar general adjunct.
În județul Mureș au participat 3.945 de elevi la prima probă a simulării. Un procent ușor mai ridicat, cu 25% față de anul trecut. Nu s-au înregistrat incidente pe parcursul desfășurării probei și niciun elev nu a fost eliminat din sala de examen. Mâine simularea va continua cu proba la matematică, iar miercuri cu proba la limba și literatura maghiară, respectiv la limba și literatura germană.
Diana Cărburean

