Incendiu la un loc de joacă din Târgu Mureș, semnal de alarmă pentru responsabilitatea civică

Un incendiu a izbucnit în cursul nopții, în jurul orei 04:00, la un loc de joacă pentru copii situat pe strada Gheorghe Doja din municipiul Târgu Mureș, cu doar câteva ore înainte ca publicația Cuvântul Liber să aducă în atenție tema responsabilității cetățenești față de aceste spații.

UPDATE: Dosar penal pentru distrugere

IPJ Mureş a transmis că poliţiştii au deschis dosar penal în această cauză.

„La data de 19 martie 2026, în jurul orei 03:53, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că la un parc de joacă de pe strada Gheorghe Doja din Târgu Mureș se manifestă un incendiu. La fața locului, s-a stabilit că în parcul respectiv a izbucnit un incendiu care a afectat doi stâlpi ornamentali și materialul cauciucat aflat la sol, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. Incendiul a fost lichidat de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, fără a fi înregistrate victime.

În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.”

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș au intervenit pentru stingerea incendiului. În urma evenimentului, au fost afectate podeaua cauciucată și mai multe elemente de joacă, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, precum și doi copaci aflați în proximitatea parcului. Nu s-au înregistrat victime.

Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații deschise.

În dimineața aceleiași zile, Cuvântul Liber a publicat articolul „Cine curăță locurile de joacă?”, care subliniază faptul că, dincolo de intervenția autorităților, fiecare cetățean are un rol esențial în protejarea și întreținerea spațiilor publice destinate copiilor.

joacă

Incendiul din timpul nopții evidențiază, încă o dată, consecințele comportamentului neglijent și necesitatea unei implicări mai responsabile din partea comunității. Autoritățile reamintesc că folosirea focului deschis în astfel de spații poate duce la incidente grave și fac apel la respectarea regulilor de siguranță.

Primarul municipiului a reacționat la incident și a transmis că autoritățile verifică astăzi camerele de supraveghere pentru a identifica potențialii făptași.

„Incendiul din parcul de joacă de pe strada Gheorghe Doja, izbucnit în această dimineață, este un act grav și inacceptabil! A fost afectat un loc destinat copiilor – un spațiu al bucuriei și siguranței. Nu vom tolera vandalismul. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere sunt analizate, iar persoanele responsabile vor fi identificate și trase la răspundere. Fac un apel către voi toți: respectați spațiile publice și nu rămâneți indiferenți în fața unor astfel de fapte. Vom reface locul de joacă și îl vom reda cât mai curând copiilor, în condiții de deplină siguranță”, a transmis Soós Zoltán.

Sanda Viţelar

Urmăreşte şi: