Adrian Vascu
Bine v-am regăsit! Sub ameninţarea deficitului bugetar scăpat de sub control, anul trecut s-a aplicat sectorului privat o terapie de şoc, prin creşterea de taxe şi impozite. Aşa că motorul consumului, care a alimentat economia românească în trecut, merge acum la turaţie scăzută. Astăzi discutăm despre cum am ajuns aici şi ce decizii se pot lua zilele acestea.
În ianuarie 2026, consumul a scăzut cu 6,5% faţă de ianuarie 2025. Însă semnele apăruseră deja din vara anului trecut, iar toamna lui 2025 a consemnat o scădere a vânzărilor cu până la 4-5% şi o scădere similară a salariului mediu real în ultimele 3 luni ale anului. Mai mult, rata inflaţiei s-a menţinut la aproape 10% în a doua jumătate a anului.
Dacă ne uităm la ultimii ani – a fost o perioadă complicată. În 2020 începe pandemia, care loveşte multe firme şi venituri individuale, aducând inflaţie şi creşteri suplimentare de cheltuieli publice, deficitul ajungând la aproape 10%. În 2022 începe războiul din Ucraina, care a pus presiune pe costul energiei, lanţurile de aprovizionare şi resursele alocate apărării naţionale. Cheltuielile excesive nu sunt oprite, deficitul continuă să crească de la 5,68% în 2022 la 8,65% din PIB în 2024.
Finalul lui 2024 şi prima jumătate din 2025 au fost consumate de tensiuni politice şi incertitudine economică. Din vară au început să fie adoptate schimbările fiscale, care au crescut dramatic taxele şi impozitele, ceea ce a pus şi mai mare presiune pe oameni şi companii. Însă, poate şi mai important, spaţiul public a fost dominat de nesiguranţă, neîncredere şi dezbinare.
Practic, în aceşti ani am avut creşterea accelerată a datoriei publice, a dobânzilor la credite publice şi private, a dezechilibrului între importuri şi exporturi, confruntându-ne în acelaşi timp cu inflaţie şi stagnarea veniturilor reale în majoritatea sectoarelor private.
Consecinţele au fost scăderea puterii de cumpărare, închiderea sau restructurarea multor firme, pierderea de slujbe, blocarea investiţiilor şi chiar exitul de capital din economia românească.
Realitatea este că, cel mai probabil, asistăm la schimbarea unui model economic bazat pe consum şi deficit cu unul care, ideal, va fi bazat pe investiţii strategice şi disciplină bugetară. Spun „ideal” pentru că reducerea cheltuielilor publice încă se află sub semnul întrebării. Se pare că politicienii încă nu acceptă nevoia României de a trece într-o nouă paradigmă a dezvoltării economice.
Orice transformare este dureroasă. Fie că încercăm să adoptăm noi obiceiuri mai sănătoase, vrem să dobândim noi competenţe sau să ne renovăm casa pentru a facilita noi stiluri de viaţă. Similar, o transformare a modelului economic are costuri şi nu sunt mici. Însă cele mai mari sunt generate de amânare, incertitudine şi neîncrederea în ziua de mâine.
Conducătorii noştri ar fi benefic să formuleze o viziune a naţiunii noastre care să inspire oamenii şi companiile la acţiune. Ce fel de ţară ne dorim să fim? Care sunt domeniile în care ne dorim să dominăm? Unde suntem poziţionaţi ideal pentru a crea maximum de valoare adăugată? Care sunt verigile lipsă pentru a creşte competitivitatea produselor şi serviciilor româneşti? Ce trebuie să schimbăm astăzi pentru a ne fi mai bine mâine?
Schimbarea modelului economic nu este o sentinţă dacă avem claritate şi precizie în noua direcţie pe care o adoptăm. Însă poate deveni o tranziţie insuportabilă dacă ignorăm remedierea problemelor dureroase cu care ne confruntăm şi continuăm să ne jucăm cu legi şi taxe date peste noapte şi fără consideraţie pentru impact.
Citește și