Sanda Viţelar
Un loc de joacă din Târgu Mureş a ars în toiul nopţii. Nu dintr-un accident inevitabil, nu dintr-o calamitate, ci, cel mai probabil, din cauza focului deschis folosit iresponsabil. Câteva ore mai târziu, apărea articolul „Cine curăţă locurile de joacă?”, care punea o întrebare simplă şi dureroasă: cine are grijă de spaţiile copiilor noştri? Răspunsul, din păcate, îl vedem în cenuşa de pe strada Gheorghe Doja.
Detalii aici: Incendiu la un loc de joacă din Târgu Mureș, semnal de alarmă pentru responsabilitatea civică
Să fim sinceri, Primăria Târgu Mureş nu excelează la acest capitol. Nu are capacitatea, nu are resursele sau nu are priorităţile corect setate pentru a întreţine aceste spaţii aşa cum ar trebui. Locurile de joacă sunt, de multe ori, lăsate la voia întâmplării, degradate, ignorate. Asta e realitatea şi nu are rost să o cosmetizăm, dar de aici până la a le distruge complet este un salt care spune ceva mult mai grav despre noi, ca comunitate. Întrebarea nu mai este doar „cine curăţă?”, ci „cine distruge?”. Şi răspunsul e incomod: tot noi.
Citeşte articolul: Târgu Mureș: cine curăță locurile de joacă? Părinții reclamă mizeria și lipsa întreținerii
Când ai un spaţiu public care „abia stă pe picioare” şi alegi să vii noaptea şi să-i dai foc, nu mai vorbim despre neglijenţă. Vorbim despre un nivel de inconştienţă şi dispreţ faţă de comunitate care nu poate fi pus doar în cârca autorităţilor. Este exact mentalitatea de tip „nu-i al meu, deci nu contează”. Ba contează. Pentru că acel loc de joacă nu e al Primăriei. E al copiilor din cartier. E al părinţilor. E al oraşului. E al nostru.
E uşor să arătăm cu degetul spre administraţie – şi, în multe cazuri, pe bună dreptate. Dar la fel de uşor este să ignorăm partea noastră de responsabilitate. Nu poţi cere condiţii mai bune, în timp ce tu sau cei din jurul tău distrug ce există deja. Adevărul crud este că nu doar administraţia e problema. Ci şi comunitatea care tolerează, ignoră sau chiar contribuie la astfel de acte.
Până nu înţelegem că spaţiul public este o extensie a propriei noastre case, vom continua să trăim în oraşe pe care le criticăm, dar pe care, în acelaşi timp, le sabotăm zilnic. Poate că Primăria nu face destul. Dar nici noi nu facem mai bine. Iar combinaţia asta e reţeta sigură pentru degradare. Şi, la final, rămâne o întrebare simplă: dacă nici ce avem nu suntem în stare să păstrăm, ce pretenţii mai avem să primim ceva mai bun?
Citește și