Centrele de educaţie incluzivă din Mureş, modernizate printr-un proiect PNRR de peste 2,6 milioane lei

Centrele de educaţie incluzivă din judeţul Mureş, precum şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE), au fost dotate cu echipamente moderne şi mobilier nou printr-un proiect finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare totală de peste 2,6 milioane de lei.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, care a precizat că proiectul a fost finalizat oficial, după ce echipamentele sunt deja utilizate de elevi de mai multe luni.

Investiţia, în valoare totală de 2.629.973,51 lei (inclusiv TVA), a beneficiat de o finanţare eligibilă din PNRR de peste 2,2 milioane de lei. Contractul a fost semnat în 2023, iar lucrările au început în luna august a aceluiaşi an.

Citeşte şi: Autobuz către Aeroportul Transilvania din Târgu Mureş din 29 martie

Proiectul a vizat dotarea celor trei centre de educaţie incluzivă – două din Târgu Mureş şi unul din Reghin – precum şi a CJRAE. Aproape 600 de elevi beneficiază în prezent de condiţii îmbunătăţite de învăţare.

În cadrul investiţiei, au fost echipate laboratoare de informatică şi săli de clasă cu table interactive, sisteme informatice, echipamente audio, camere de videoconferinţă şi alte tehnologii digitale. De asemenea, zeci de săli au fost mobilate cu mobilier specific, iar laboratoarele multidisciplinare au fost dotate cu materiale didactice moderne.

Totodată, cabinetele de asistenţă psihopedagogică şi logopedie au primit echipamente IT şi resurse educaţionale, iar sălile de sport au fost modernizate cu dotări specifice.

Potrivit autorităţilor judeţene, obiectivul principal al proiectului este modernizarea infrastructurii educaţionale şi adaptarea procesului de învăţare la nevoile actuale ale elevilor, inclusiv ale celor cu cerinţe educaţionale speciale.

Alex Corin

Urmăreşte şi: