Jurnaliștii au dat startul Zilei Poliției Române la Cupa Presei la tir

Cupa Presei la tir 2026 care s-a desfășurat vineri, 20 martie, a deschis seria evenimentelor organizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș cu prilejul Zilei Poliției Române, care va avea loc pe 25 martie. Ajuns deja la a patra ediție, evenimentul a căpătat un caracter tradițional și este destinat reprezentanților mass-media, parteneri constanți ai instituției în informarea corectă a opiniei publice.

„Ne dorim să oferim o experiență unică, un prilej pentru participanți de a-și testa îndemânarea și precizia în mânuirea armelor de foc, dar și un mod de a ne exprima mulțumirea pentru colaborarea bună și sprijinul constant în această activitate de informare corectă a opiniei publice. Pe această cale, îi felicităm pe toți competitorii, precum și pe ocupanții podiumului, și ne dorim ca și la edițiile viitoare să avem parte de aceeași deschidere”, a transmis inspector principal de poliție, Alexandra Luca, purtător de cuvânt al IPJMureș.

presei

Evenimentul de de vineri a fost organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, prin implicarea Serviciului Pregătire Profesională, dar și cu sprijinul organizațiilor profesionale și sindicale mureșene, respectiv Corpul Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Mureș, Asociația Internațională a Polițiștilor (IPA) Regiunea 1 Mureș și Sindicatul Polițiștilor Europeni „Europol” – Filiala Mureș.

Toți participanții au avut o serie de trageri cu pistolul Glock, cât și cu pistolul Beretta, umând mai apoi să aleagă pistolul pe care îl stăpânesc cel mai bine și cu care doresc să intre în competiție.

Citeşte şi: 300 de elevi implicaţi în acţiuni de siguranţă şcolară derulate de IPJ Mureş

„A fost o experiență frumoasă, chiar am așteptat acest concurs. Atunci când am participat pentru prima dată nu am câștigat nimic. Anul trecut am câștigat locul II, iar anul acesta am urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și chiar mă bucur. La prima tragere, punctajul a fost de 49, iar la cea de-a doua a fost de 29 și am câștigat la timp”, a declarat Răzvan Pop, corespondent Realitatea TV și jurnalist la Contează.ro, ocupantul primului loc în această competiție.

„Mi-a plăcut foarte mult. A fost pentru prima dată când am tras cu arma și nu mă așteptam să am așa rezultate bune. O să vin și anul viitor. Sunt super încântată și le mulțumesc organizatorilor pentru această experiență”, a declarat Ioana Popa, editor M9TV.

Diana Căburean

Urmăreşte şi: