Cine ascultă cuvintele mele,
albi porumbei ţâşnind din zăpada curată,
vede aprinsa câmpie de apă a mării
păzite de fiinţele acelea înaripate
mereu sfredelind cerul,
martor mut al călătoriilor
doar în minte făcute;
cine ascultă cuvintele mele
în ziua schimbării la faţă
vede cum slovele ierbii
muşcă lacom din stâncile zilei,
când frunza de mentă
în grădini se usucă;
cine ascultă cuvintele mele
cu graba ochilor de-a privi
vede săptămâna dezbrăcată de încă o secundă
la ţărmul totemelor unde
de ani stau prinşi liliecii
grotei tăcute;
cine ascultă cuvintele mele
când monedă dilatându-se
luna-i protector al şarpelui adormit,
vede ciulinul
în gâtul clipei
crescut;
cine ascultă cuvintele mele,
când păsări aurite se-ngroapă în nori,
de fiecare dată povesteşte altfel
visul din somnul nopţii ce vine;
cine ascultă cuvintele mele
aude în lanţul spânzurătorii
cum o pasăre cântă rugina vremii
şi a sângelui
când celălalt eu
trece strada mereu prin loc interzis.
Citește și