PSIHOLOGIA SAU „ŞTIINŢA FĂCUTĂ CU ARTĂ”

Prof. univ. dr. Camelia STANCIU, Facultatea de Psihologie, Universitatea Dimitrie Cantemir Târgu Mureş

Provocările vieţii cotidiene determină adesea confruntarea cu situaţii dificile sau ambigue pentru care nu avem un răspuns predeterminat, iar rezultatul constă în manifestări precum iritabilitatea, agresivitatea, ostilitatea, anxietatea sau depresia. Gândurile şi emoţiile pe care le avem, comportamentele manifeste şi modalitatea în care relaţionăm cu cei din jurul nostru, obiectivele pe care ni le propunem pot fi transpuse prin lumina acestui domeniu complex. 

Psihologul este profesionistul care, prin prisma specializării urmate, poate interveni în situaţiile în care resursele personale ale individului au fost epuizate, dar şi în condiţiile în care se impune optimizarea performanţelor.

Interesul tot mai ridicat pentru specializarea Psihologie este semnul că rolul psihologului în societate a dobândit o cunoaştere din ce în ce mai profundă.

Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureş reprezintă alegerea pe care un număr ridicat de persoane o fac în fiecare an universitar. Dincolo de procesul educaţional susţinut de cadre didactice cu o vastă experienţă profesională în diverse domenii aplicative ale psihologiei (Psihologie clinică, Psihologie educaţională, Psihologie organizaţională şi managerială, Psihologie judiciară), teoreticieni şi practicieni ai domeniului, relaţia cu studenţii este înţeleasă drept un parteneriat bazat pe sprijin, încredere şi respect reciproc.

Cunoştinţele şi abilităţile dobândite pe parcursul studiilor de licenţă vor constitui fundamentul pe care îşi vor continua pregătirea profesională: teorii şi modele de înţelegere a comportamentului uman aplicate în contextul de viaţă al persoanei, identificarea graniţei dintre normalitate şi patologie, respect pentru valorile şi demnitatea umană. Unul dintre motivele alegerii acestei specializări este dorinţa de a ajuta persoanele aflate în suferinţă, dar acest deziderat presupune o serie de calităţi pe care psihologul trebuie să şi le dezvolte: empatie, echilibru şi maturitate emoţională, acceptare necondiţionată şi autenticitate, deschiderea spre schimbare şi acceptarea diversităţii.

Procesul continuu de dezvoltare personală permite augmentarea potenţialului fiecărui student care aspiră la obţinerea statutului de psiholog, echilibrarea emoţională, dezvoltarea comunicării asertive şi cunoaşterea modalităţilor de interrelaţionare eficientă cu cei din jur.

Climatul educaţional în care se formează viitorii profesionişti le oferă posibilitatea participării în diverse proiecte de cercetare alături de cadrele didactice şi schimburi de experienţă la universităţi din străinătate prin programul ERASMUS.

Într-un mediu academic deosebit, am înţeles că fiecare persoană este unică, cu caracteristici şi manifestări personale variate. Încercăm să abordăm această varietate sub aspectul potenţialului de învăţare, adaptând metodele potrivite fiecărui stil.

Obiectivul Facultăţii de Psihologie este formarea viitorilor specialişti în domeniu, dar nu uităm niciodată că cel mai bun model este modelul personal. Valorile care ne ghidează pe noi – profesionalism, adevăr, echilibru, modestie, autenticitate – sunt ceea ce dorim să insuflăm studenţilor noştri.

Iar încrederea cu care ne investesc în ceea ce priveşte serviciile educaţionale nu poate decât să ne onoreze!

Citește și