Creșă de peste 16,6 milioane de lei, inaugurată la Vânători

La inaugurarea de astăzi au participat numeroși oficiali, în primul rând ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, Csibi Attila Zoltán, dar și parlamentari și reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții.

Investiția de la Vânători este a 55-a creșă din țară; următoarele vor fi inaugurate la Corund, apoi la Salonta, Alexandria, Caracal, Caransebeș și la Satu Mare, iar ulterior două la Suceava.

creșa

Primarul comunei Vânători, Mircea Augustin Felegean, a arătat că programul de construire de creșe este un beneficiu pentru toți locuitorii, începând de la părinți, bunici și copii. Acesta a precizat că, după finalizarea lucrărilor, va urma recepția acestei creșe. „Este cea mai mare finanțare primită până acum de comună, de 16,5 milioane de lei, pentru o creșă construită prin programul «Sf. Ana», care va deservi 70 de copii”, a spus edilul.

Clădirea creșei este una de tip nZEB (near-Zero Energy Building), fiind dotată cu echipamente de ultimă generație: instalație de efracție, control acces, supraveghere video, instalație de voce-date, panouri solare și fotovoltaice pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii este bine izolată termic, cu uși și geamuri izolante.

Citește și: Cum vrea să schimbe Primăria Târgu Mureș regulile pentru deșeurile abandonate. Între lege și interese de milioane de euro

Primarul comunei Vânători, Mircea Augustin Felegean, a menționat și alte investiții: „Primăria Vânători a mai recepționat o grădiniță în anul 2017, pe fonduri de la Banca Mondială. În 2018, prin programul GAL, a fost inaugurat un teren de sport multifuncțional, iar la începutul anului școlar, în localitatea Șoard, am recepționat o școală primară nouă, cu cinci săli de clasă, iar grădinița unde se desfășura activitatea a fost reabilitată”, a declarat Mircea Augustin Felegean.

El a adăugat că s-au semnat două contracte de finanțare cu ADR Centru pentru construirea unei noi școli gimnaziale în localitatea Vânători, pentru reabilitarea unei școli primare și a unei grădinițe în localitatea Mureni și că au mai fost depuse documente prin GAL pentru construirea unui teren multifuncțional în localitatea Șoard. Nu în ultimul rând, edilul din Vânători a mai menționat recepția, în zilele următoare, prin programul PNRR, la școala „Petre Popescu”, pentru eficientizare energetică.

Creșa din Vânători, a 55-a construită prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”

Prezent astăzi la Vânători, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, a precizat că, în Mureș, creșa din Vânători este a treia, după cele din Târnăveni și Fântânele. „Va urma Bălăușeri, care este cea mai avansată construcție, dar, în total, în județul Mureș sunt aprobate 12 creșe, cu cel puțin 700 de locuri”, a declarat ministrul, precizând că imobilul de la Vânători are o suprafață construită de peste 1.700 mp, fiind organizat în trei nuclee funcționale: zona administrativă, zona destinată copiilor și zona spațiilor tehnico-gospodărești.

„Creșa beneficiază de șapte dormitoare, patru camere de joacă, prevăzute cu vestiar și grupuri sanitare, spații pentru luat masa și cabinet medical, dar și de spații administrative precum birouri, spălătorie, călcătorie, biberonerie sau bucătărie, precum și un spațiu de joacă amplu, în aer liber. Probabil Primăria Vânători nu ar putea să-i finanțeze funcționarea, fiind cheltuieli cu salariile și cheltuieli de funcționare, astfel că statul român, din 2022, a decis preluarea acestei sarcini financiare, iar Ministerul Educației aprobă posturile necesare. La Vânători, la această creșă, vor fi 26 de posturi”, a subliniat Cseke Attila.

Ministrul a adăugat că în Programul guvernamental „Sfânta Ana” sunt cuprinse și aprobate, în diferite stadii de execuție, 247 astfel de creșe. „Perspectiva în 2-3 ani este să avem acest număr de creșe peste tot în țară, iar statul român să ofere o infrastructură modernă prin care să dăm un impuls acestei probleme presante pe care o avem, aceea a declinului demografic, și sperăm că reușim să oprim această scădere de populație și, la un moment dat, să și creștem”, a arătat ministrul.

El a precizat că, dacă în 2017 în România s-au născut 205.000 de copii, anul trecut, în 2025, acest număr a fost de 146.500, deci o scădere de 29% în câțiva ani. „Și atunci, văzând aceste cifre și nevoia comunităților locale, am inițiat un program guvernamental pe baza unui obiectiv dezvoltat la Ministerul Dezvoltării și prin Compania Națională de Investiții, pe care l-am aprobat la minister”, a precizat Cseke Attila.

Valeriu Russu

Urmărește și: