Prof. dr. Ciprian Năprădean
Azi, într-o pauză de cafea, arunc o geană pe piaţa de capital. Îmi sare imediat în ochi creşterea acţiunilor şi, mai ales, a criptomonedelor. Îmi zic: „Hai să intru pe ştiri, sigur a mai declarat ceva încurajator bivolul de la Casa Albă.”
Normal! Trump cică a negociat bine cu iranienii, în privinţa deblocării Strâmtorii Ormuz, şi amână cu câteva zile bombardarea infrastructurii energetice.
M-am scărpinat şi eu între coarne şi m-am întrebat: cu cine, naiba, mai poţi negocia în Iran?
Recunosc, m-am bucurat când Ali Khamenei a fost eliminat. Cu o naivitate aproape copilărească, am crezut că a rămas caracatiţa iraniană fără cap şi că vom asista la o mişcare populară care va duce, în final, la un regim mai democratic.
Dar realitatea nu ţine cont de speranţele mele. Mojtaba, fiul lui Ali, este mult mai radical şi, cel mai probabil, s-a radicalizat şi mai tare după lovitura care i-a decimat familia. Iar Larijani, cel puţin, era un interlocutor real. După eliminarea lui şi înlocuirea cu un „imam invizibil”, cu cine mai negociezi?
Eu cred că nu a fost nicio negociere. Cred că statele arabe, vulnerabile în faţa rachetelor iraniene, au făcut presiuni serioase ori s-au rugat de clovnul portocaliu să nu se treacă la planul distrugerii centrelor energetice iraniene, pentru că se aşteptau la repercusiuni.
Oraşele şi infrastructura energetică din ţări precum: Arabia Saudită, Bahrain, Qatar sau Emiratele Arabe Unite sunt mult mai expuse decât ar vrea să recunoască. Iar dacă ne imaginăm, fie şi pentru o clipă, distrugerea instalaţiilor de desalinizare, în condiţiile în care aproape toată apa potabilă provine de acolo, tabloul devine rapid unul de coşmar.
Cred sincer că Iranul trebuie oprit din proiectul său nuclear, iar celor care înjură Israelul şi SUA le-aş sugera măcar un minim exerciţiu de memorie: direcţia declarată a regimului iranian, de decenii, este eliminarea acestora de pe hartă. Nu e o idee apărută ieri, ci o linie politică constantă de aproape 50 de ani.
Şi totuşi, în timp ce lumea stă pe un butoi de pulbere, bursele cresc. Asta pentru că pieţele nu reacţionează la adevăr, ci la iluzii / la speranţă.
Citește și