Așa cum era de așteptat, documentația PUZ pentru edificarea unui centru medical și locuințe pentru medici pe strada Făget din Târgu Mureș, în apropierea Monumentului Secuilor Martiri, a fost respinsă la vot de aleșii locali.
Înainte de ședință, consilierii locali UDMR au trimis primarului și celorlalți consilieri locali o adresă prin care arătau de ce nu vor vota proiectul cu pricina: „Pentru toate aceste considerente, aprecierea legală este aceea că documentația «PUZ – Medicine Center» nu poate fi promovată spre aprobare în forma depusă, întrucât propunerile de realizare a unor alei pietonale prin spațiul verde public inventariat nu sunt dovedite ca fiind subsumabile excepției reglementate de art. 18 alin. (7) din Legea nr. 24/2007, iar soluția propusă afectează regimul juridic al unei suprafețe verzi protejate, distincte de parcela generatoare a PUZ-ului. În consecință, se impune restituirea documentației pentru revizuire și conformare cu prevederile legale în vigoare”.

Din cei 17 consilieri locali prezenți, șase ai UDMR au votat împotrivă, cinci ai PSD s-au abținut, iar cele șase voturi pentru au venit de la PNL (2), POL (2) și AUR (2).
În urma votului exprimat, omul de afaceri Șerban Pop a declarat pentru Cuvântul liber:
„Respingerea documentației PUZ confirmă că deciziile din municipiul Târgu Mureș sunt luate pe criterii politice, în baza unor înțelegeri între UDMR și PSD, în detrimentul interesului cetățenilor. Votul exprimat și schimbarea de poziție a PSD confirmă existența unui bloc politic UDMR–PSD, iar cetățenii trebuie să înțeleagă că astfel de înțelegeri se reflectă direct în modul în care sunt cheltuiți banii publici.
Declarațiile viceprimarului Levente Mihály Kovács (traduse din maghiară, surse: Vasarhely.ma și Maszol.ro): „cerem mai mult respect pentru poporul maghiar și pentru eroii revoluției” și „trebuie să ne protejăm bisericile, școlile și simbolurile, tot ceea ce este important pentru identitatea noastră. Asta am făcut!”, aceste afirmații nu au nicio legătură cu o documentație de urbanism și mută deliberat discuția într-o zonă identitară.
Un viceprimar trebuie să reprezinte toți cetățenii, nu interesele unei singure comunități. În aceste condiții, consider că astfel de poziții publice sunt incompatibile cu funcția și impun demisia.
Dacă un viceprimar de etnie română ar fi făcut declarații similare în sens invers, reacția publică ar fi fost imediată și fermă, nu trecută cu vederea, așa cum sunt tratate declarațiile dlui Kovács.
Actuala formulă politică UDMR–PSD este responsabilă pentru stagnarea și lipsa de dezvoltare a orașului. Cetățenii au o singură șansă de a schimba această direcție: prin opțiuni politice diferite la alegerile din 2028.
Demersurile vor continua în instanță pentru aprobarea documentației, în condițiile legii.”
Dragoș Bardoși
URMĂREȘTE ȘI

