27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România

Nu putem concepe existenţa neamului românesc fără Nistru, cum nu putem să o concepem fără Dunăre şi Tisa. Basarabia reprezintă pentru noi intrarea casei noastre.” (Gh. Brătianu)

Ziua Unirii Basarabiei cu România este sărbătorită în fiecare an la 27 martie, fiind instituită prin Legea nr. 36/2017. Conform prevederilor acestei legi, poate fi marcată de autorităţile administraţiei centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural-ştiinţifice.

Sfatul Ţării a votat cu majoritate covârşitoare, la 27 martie / 9 aprilie 1918, Unirea Basarabiei cu România. Declaraţia de Unire, semnată de preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, şi de secretarul Ion Buzdugan, proclama: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”.

Prim-ministrul României, Alexandru Marghiloman, martor al evenimentului, a declarat, în numele poporului român şi al regelui Ferdinand I, că lua act de votul aproape unanim al Sfatului Ţării şi proclama „Basarabia unită cu România: Basarabia este de acum unită pe veci cu România”. La 9/22 aprilie 1918, regele Ferdinand I a semnat Decretul regal de Unire a Basarabiei cu România, act contrasemnat de Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri, şi de Dimitrie Dobrescu, ministrul Justiţiei.

Ioan Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române: „Prima provincie românească care a dat exemplul de reunire a ţinuturilor româneşti înstrăinate a fost Basarabia. Ea venea ca o fiică spre mama sa România, având convingerea respectării principiilor celor mai avansate ale dreptului internaţional şi încrederea în viitorul poporului român unit sub coroana Regatului României”.

Citește și