Ziua Mondială a Teatrului, instituită de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), a devenit un eveniment anual începând din 1962, organizat de centrele ITI şi comunitatea mondială de teatru. ITI, cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală din domeniul artistic, a fost înfiinţată în 1948, la iniţiativa UNESCO. În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internaţional este invitată să comunice reflecţiile sale asupra celei mai vechi forme artistice – teatrul -, într-un mesaj, tradus în peste 50 de limbi.
Primul mesaj de Ziua Mondială a Teatrului a fost formulat în 1962, de Jean Cocteau.
Autorul Mesajului Internaţional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2026 este Willem DAFOE, actor şi creator de teatru, actualul Director Artistic al Departamentului de Teatru de la La Biennale di Venezia, unul dintre membrii fondatori ai legendarei trupe The Wooster Group.
Sunt actor, cunoscut în principal pentru activitatea mea în film. Dar rădăcinile mele sunt adânc înfipte în teatru. Am fost membru al Wooster Group între 1977 şi 2003, unde am creat şi am interpretat spectacole originale la The Performing Garage din New York, prezentate apoi în turnee în întreaga lume. Am lucrat, de asemenea, cu Richard Foreman, Robert Wilson şi Romeo Castellucci.
Astăzi sunt Directorul Artistic al Bienalei de Teatru de la Veneţia. Această responsabilitate, evenimentele din lume şi dorinţa mea de a reveni la munca teatrală mi-au întărit convingerea în puterea unică şi benefică a teatrului.
La începuturile mele în Wooster Group, compania de teatru din New York, se întâmpla adesea să avem foarte puţini spectatori la unele reprezentaţii. Exista chiar o regulă: dacă erau mai mulţi actori decât oameni în sală, puteam decide să anulăm spectacolul. Dar nu am făcut-o niciodată.
Mulţi dintre membrii companiei nu aveau o formare teatrală propriu-zisă. Veneau din discipline diferite şi s-au întâlnit pentru a face teatru. Aşa că „spectacolul trebuie să continue” nu era cu adevărat deviza noastră. Și totuşi simţeam o datorie de a ne întâlni cu publicul.
Repetam adesea în timpul zilei, iar seara prezentam materialul ca pe o lucrare în curs. Uneori lucram ani întregi la un spectacol, întreţinându-ne prin turnee cu producţii mai vechi.
Pentru mine, să lucrez ani la aceeaşi piesă devenea uneori obositor, iar repetiţiile puteau fi dificile. Însă aceste prezentări ale lucrărilor în devenire erau întotdeauna pline de energie – chiar dacă publicul puţin era uneori o judecată aspră asupra interesului stârnit de ceea ce făceam.
Dar tocmai atunci am înţeles că, indiferent cât de puţini sunt, spectatorii, ca martori, dau sens şi viaţă teatrului. Aşa cum spune un afiş într-o sală de jocuri de noroc:„Trebuie să fii prezent ca să câştigi.”
Experienţa împărtăşită, în timp real, a unui act de creaţie – care poate fi conceput şi structurat, dar care nu este niciodată identic – reprezintă una dintre marile forţe ale teatrului.
Din punct de vedere social şi politic, teatrul nu a fost niciodată mai necesar, mai vital pentru înţelegerea noastră despre noi înşine şi despre lumea în care trăim.
„Elefantul din cameră” sunt noile tehnologii şi reţelele sociale, care promit conectare, dar par să fi fragmentat şi izolat oamenii unii de alţii.
Folosesc zilnic computerul, chiar dacă nu am conturi pe reţelele sociale. M-am căutat pe Google ca actor şi am apelat şi la inteligenţa artificială pentru informaţii. Dar trebuie să fii orb ca să nu vezi că riscul este ca relaţiile umane să fie înlocuite de relaţiile cu dispozitivele.
Unele tehnologii ne pot fi de folos. Dar faptul că adesea nu ştim cine se află la celălalt capăt al comunicării este o problemă profundă şi contribuie la o criză a adevărului şi a realităţii.
Internetul poate ridica întrebări, însă rareori creează acel sentiment de uimire pe care îl naşte teatrul. O uimire născută din atenţie, din implicare şi din comunitatea spontană a celor prezenţi împreună într-un cerc de acţiune şi reacţie.
Ca actor şi creator de teatru, rămân un credincios al puterii teatrului.
Într-o lume care pare să devină tot mai divizată, mai controlată şi mai violentă, provocarea noastră, a celor care facem teatru, este să evităm degradarea lui fie într-o simplă întreprindere comercială dedicată divertismentului prin distragere, fie într-o instituţie rigidă care conservă mecanic tradiţiile. Dimpotrivă, trebuie să cultivăm forţa teatrului de a conecta oameni, comunităţi şi culturi şi, mai presus de toate, de a pune întrebări despre direcţia în care ne îndreptăm.
Teatrul adevărat ne provoacă felul de a gândi şi ne încurajează să ne imaginăm ceea ce aspirăm să devenim. Suntem fiinţe sociale, create biologic pentru a intra în relaţie cu lumea. Fiecare simţ este o poartă către întâlnire, iar prin aceste întâlniri ajungem să ne definim mai bine pe noi înşine.
Prin poveste, estetică, limbaj, mişcare şi scenografie – teatrul, ca artă totală, ne poate ajuta să vedem ce a fost, ce este şi ce ar putea deveni lumea noastră.
Citește și