Mugurel Puşcaş
Aş vrea să-L simt pe Dumnezeu în mine,
Îmi este greu iar uneori nu pot,
Prin sarabanda de lumini şi umbre,
Ne însoţeşte tainic peste tot.
Ai plăsmuit planete, stele, îngeri,
Un Univers… Celulă sau atom,
Din nemurirea Ta ai creat viaţa,
Păsări şi fluturi, floare, cânt sau OM.
Se sting copii ucişi de crunte arme,
Ţinuturi nimicite de mişei,
Tirani descreieraţi dispun măceluri,
Prin Casa Ta se plimbă farisei.
Soldaţii mor pe fronturi sângerate,
Noroade pribegesc spre alte zări,
Strivite-s aşezările sub bombe,
Înlăcrimat e Ceru-n primăveri.
În lumea Ta domneşte pustiirea!
Ne regăsim pe prea-promisul drum?
În care viaţă-i Calea sau menirea?
Aici vrei neiubire, diavoli, scrum?…
Geneza Ta!… Întoarce-o către Tine!
Altfel o pierzi! Ce ai făcut din Lut?
Îndrumă-I pe cei rătăciţi spre bine,
Altfel, ce-ai început la Început?
Înalţ o rugă sfântă… Hai, revino!
În lume sunt prea multe nedreptăţi,
Religii, capi politici ne înşeală
Prin dogme, închizându-ne-n cetăţi.
Te simt cu mine… Ştiu! Îmi eşti aproape!
Preabunul omenirii… Dumnezeu!
Nu-ntoarce capul, ai creat Pământul,
Nu fă din el o punte spre cel Rău.
Eşti Domnul Păcii – Sprijin şi Lumină,
Noi suntem mici, Tu, mare şi divin,
Învinge demonii ce ne-mpresoară.
În faţa Ta, cucernic, mă închin!
Citește și