„Mureș RE:START – Viitorul e verde”: competiție creativă pentru liceenii din județ

Consiliul Județean Mureș a lansat competiția „Mureș RE:START – Viitorul e verde”, adresată elevilor de liceu din județ, invitați să își exprime viziunea asupra unui viitor sustenabil prin proiecte creative în domeniul video și fotografiei.

Inițiativa își propune să stimuleze implicarea tinerilor în teme legate de protecția mediului și dezvoltarea durabilă, oferindu-le ocazia de a transforma ideile în produse digitale.

Concursul este structurat pe două secțiuni. Prima, dedicată conținutului video, îi provoacă pe participanți să realizeze clipuri scurte, de maximum 90 de secunde, în format vertical, în care să prezinte propria perspectivă asupra unui județ Mureș mai verde și mai modern. A doua secțiune vizează fotografia și creativitatea digitală, elevii fiind invitați să surprindă imagini din județ și să le transforme, prin editare sau inteligență artificială, într-o viziune sustenabilă, sub forma unor colaje de tip „înainte și după”.

Toate detaliile le găsiți aici.

Participarea presupune publicarea materialelor pe platformele de socializare sau transmiterea acestora către organizatori, în funcție de categoria aleasă, iar câștigătorii vor fi desemnați exclusiv prin vot public, în funcție de numărul de reacții obținute. Organizatorii atrag atenția că voturile artificiale sau obținute fraudulos pot duce la descalificare.

Cele mai apreciate lucrări vor fi recompensate cu premii constând în echipamente tehnologice, cu valori de până la 1.000 de lei, iar după încheierea competiției, proiectele elevilor ar putea fi incluse într-o expoziție organizată la Palatul Administrativ din Târgu Mureș.

Citește și: Bancă de Alimente lansată la Râciu: inițiativă pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile

Concursul se desfășoară în perioada 1 aprilie – 2 iunie 2026, termenul limită pentru acumularea voturilor fiind 2 iunie, ora 14:00. Câștigătorii vor fi anunțați în 3 iunie, urmând ca festivitatea de premiere să aibă loc în 5 iunie 2026.

Sanda Vițelar

Urmărește și: